Ce este Sharia?

Definiţie şi obiective

Allah, în înţelepciunea Sa, a creat legile universului. El a fost cel care a creat pământul la distanţă nici prea mare, nici prea mică de soare, pentru a nu fi pârjolit, respectiv îngheţat. El a fost cel care a creat vântul care pune în mişcare masele de aer, astfel încât aerul poluat este „purtat” către păduri spre a fi „curăţat”, iar acest proces se repetă iară şi iar. El a fost cel care a creat alternarea dintre zi şi noapte:

„El a creat cerul şi pământul cu un scop. El învăluie noaptea în jurul zilei şi El învăluie ziua în jurul nopţii… El te-a creat pe tine dintr-o singură fiinţă… Acela este deci Dumnezeu, singurul tău domn; a Lui este împărăţia. Nu este alt Dumnezeu decât El.”[1]

„Cum, ei caută altă cale decât calea lui Dumnezeu; câtă vreme Lui i se supune tot ceea ce se află în cer şi pe pământ, cu voie sau fără voie.”[2] 

La fel cum Allah a creat acest legi, El a creat şi legile după care omul trebuie să se ghideze în viaţă.

Conform principiului de Tawhid al Hakimiyah, singura lege după care trebuie să se ghideze fiinţa umană este Şaria (Legea divină). Şaria reprezintă însumarea poruncilor şi recomandărilor divine pe care Allah le-a trimis oamenilor prin intermediul profetului Muhammad (saws).

După cum am menţionat, islamul este un mod de viaţă. Spre deosebire de legile create de om, care vizează doar anumite aspecte ale vieţii (cum ar fi: relaţia omului cu societatea, relaţia omului cu alţi oameni), Şaria este extrem de vastă, nelăsând descoperit niciun aspect al vieţii.

Şaria nu se rezumă doar la stabilirea unor limite pe care musulmanul nu are voie să le depăşească, ci este un adevărat „ghid de viaţă”, aceasta organizează relaţia dintre om şi Allah, dintre om şi familia sa, dintre om şi societate, dintre supus şi conducător, dintre bogat şi sărac, dintre proprietar şi chiriaş, dintre vânzător şi client, dintre un stat islamic şi alte state atât în timp de pace, cât şi pe vreme de război.

De la igiena corporală, până la modul în care trebuie să se facă tranzacţiile comerciale şi la modul în care trebuie condus un stat, nimic nu scapă Şariei.

Deşi Legea divină, acoperă toate aspectele vieţii, asta nu înseamnă că musulmanul este precum un robot care face doar lucrurile pentru care a fost proiectat şi programat. În viaţa reală omul este pus în faţa unor situaţii complexe, iar aplicarea unei legi depinde de multe variabile. Allah a dat, în Şaria, soluţiile pentru fiecare problemă în parte, dar găsirea acelor soluţii nu este întotdeauna uşoară.

Allah a dorit să uşureze viaţa omului:

„Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce este în putinţa lui.(…)”[3]

Aşa se face că Allah nu a cerut omului să găsească rezolvări la problemele pe care acesta din urmă le întâlneşte, ci i-a dat rezolvările prin intermediul Şariei şi i-a cerut omului doar să găsească şi să aplice acele rezolvări. Făcând o comparaţie, am putea asemăna musulmanul cu un student care este pus să rezolve un test grilă. Studentul se confruntă cu problemele de la test la fel cum şi musulmanul se loveşte de diferite probleme în viaţă. Studentului nu i se cere să rezolve el problema, ci doar trebuie să aleagă din variantele de răspuns de la grile; la fel nici musulmanului nu i se cere să rezolve problemele, ci el trebuie doar să găsească soluţiile pe care i le oferă Şaria. Dacă studentului nu i s-ar fi oferit variantele de răspuns, testul ar fi fost mult mai dificil, la fel şi musulmanului i se oferă soluţiile la problemele sale. De asemenea, este evident faptul că pentru student nu este uşor testul, dar nici imposibil, la fel şi pentru musulman, rezolvarea problemelor nu este uşoară, dar nici imposibilă, atât timp cât acesta respectă Şaria.

O trăsătură distinctă a Şariei, care nu se mai întâlneşte la nici un sistem legislativ existent în zilele noastre, este aceea că armonizează perfect viaţa personală a individului cu viaţa socio-economică. Într-o comunitate în care individul are un anumit sistem de valori, iar legile societăţii impun un alt sistem de valori, se ajunge la o stare conflictuală în care societatea are de suferit de pe urma faptelor acelui individ, iar acel individ se va simţi constrâns de lege să facă ceva ce nu este în acord cu principiile sale.

De exemplu, practicile comerciale, chiar şi în aceeaşi ţară, pot fi diferite de la o regiune la alta. Ceea ce este etic şi moral pentru un individ dintr-o regiune, este contrar eticii în altă regiune, iar legislaţia socială, acolo unde legile sunt făcute de oameni, scapă acest punct din vedere. Mai precis, în partea de est a României este ceva comun ca un comerciant să-şi vândă marfa fără să-i permită clientului să atingă produsele sale (vânzarea fructelor şi legumelor cu amănuntul), pe când în partea de Vest, dacă un comerciant ar face asta şi nu l-ar lăsa pe cumpărător să aleagă marfa pe care o vrea, acestuia din urmă i s-ar părea că este constrâns de vânzător să cumpere o marfă pe care nu o doreşte. Această lipsă de compatibilitate în gândire poate duce la litigii. Oricât ar încerca un stat, acesta nu poate impune cetăţenilor sistemul de valori după care să se ghideze în viaţă.

Însă, în Şaria legile sunt unitare şi nimic nu este lăsat la întâmplare, fiecare aspect fiind tratat în cel mai mic detaliu. Respectarea Şariei la nivel individual, duce la respectarea legilor sociale. Spre exemplu, dacă fiecare comerciant este preocupat să respecte practicile comerciale impuse de legea islamică, niciunul nu va încălca nici o normă socială.

Mai multe decât atât, aceşti oameni care resping legile divine, îşi fac singuri rău. De exemplu, fiecare maşinărie are un fabricant care face şi un ghid de utilizare a respectivei maşinării. Dacă utilizatorul nu respectă indicaţiile date de fabricant pentru utilizarea maşinăriei, este foarte probabil ca aceasta să se defecteze într-un timp foarte scurt. Potrivit islamului, prin analogie cu exemplul anterior, Creatorul este precum fabricantul din exemplul dat, indicaţiile de utilizare sunt precum legea divină, iar maşinăria este precum omul. Deoarece Allah este Creatorul şi Cel Înţelept, El fiind cel care a creat omul, tot El ştie cel mai bine ce îi face şi ce nu-i face rău omului. De aceea El i-a interzis omului anumite lucruri, iar pe altele i le-a permis.

Şaria este adesea criticată în Occident pentru că pedepsele sale ar fi prea dure: tăierea mâinii pentru cel care fură, moartea prin lapidare pentru cel care este căsătorit şi recurge la adulter etc. Privitor la acest lucru, shaykh Yusuf al-Qaradawi, în cartea sa „Legislaţie şi drept in islam” afirma:

„Pedeapsa este pentru cei care încalcă legea. Islamul nu a venit ca să-i pedepsească pe aceştia, ci ca să-i protejeze pe cei drepţi de încălcările lor”

„Aş dori să menţionez că în islam este nevoie de un număr semnificativ de dovezi împotriva celui acuzat de o fărădelege, mai ales împotriva celui acuzat de adulter; pe vremea Profetului sau a Califilor, singurul lucru acceptat ca dovadă era mărturia”

Tot în acest sens El-Mawdoudy scria în carte sa, „al-Hejab”:

„(…) noi folosim o pedeapsă mai dură pentru a preveni asta. A pedepsi una sau două persoane este justificabil pentru a proteja milioane de oameni de la un rău mare cauzat întregii comunităţi, iar generaţiile viitoare vor moşteni acest rău fără nicio vină [din partea lor].

Civilizaţia occidentală protejează drepturile indivizilor, dar le ignoră pe cele ale societăţii. Prin urmare, drepturile individului sunt protejate de lege, făcându-le mai importante decât drepturile societăţii. Oamenii păgâni din Occident sunt precum oricare alţi păgâni, ei sunt preocupaţi de ceea ce este tangibil şi nu de ceea ce este rezonabil.”

Istoria ne demonstrează că atunci când omul a încercat să se substituie divinităţii şi a creat propriile legi, interzicând şi permiţând lucrurile după bunul său plac, el a dat naştere unora dintre cele mai josnice fapte. Aşa se face că aztecii şi alte popoare din antichitate aduceau jertfe umane zeităţilor lor. Indienii, romanii, spartanii, perşii şi multe alte civilizaţii aveau societatea împărţită pe clase, generându-se în acest fel nedreptăţi şi nemulţumiri care nu de puţine ori au dus la vărsare de sânge.

Gândirea umană îşi are neajunsurile ei şi, chiar şi atunci când omul reuşeşte să găsească calea cea bună, el poate fi copleşit de dorinţe sau de oameni cu autoritate şi poate să ajungă să justifice ce este interzis sau să interzică ce este permis. Un exemplu în acest sens este Marea Prohibiţie din SUA la începutul secolului al XX-lea. Deşi guvernanţii au realizat efectele nocive ale alcoolului asupra societăţii şi l-au scos în afara legii, totuşi din cauza haosului creat de contrabandişti şi a altor indivizi care trăgeau foloase economice de pe urma comercializării lui, guvernul a fost nevoit să cedeze, să justifice legalizarea alcoolului şi să pună capăt interdicţiei.

O situaţie similară are loc în zilele noastre, în Occident, privitor la industria filmelor pentru adulţi sau la consumul de droguri. Deşi mulţi sunt conştienţi de efectele nocive ale acestui flagel, totuşi mintea umană este copleşită, iar avantajele economice şi presiunile celor care profită de pe urma acestei industrii sunt elementele care fac guvernele să permită aceste lucruri, care nu sunt interzise doar în islam, ci sunt strict interzise atât în creştinism, cât şi în mozaism.

Izvoarele de drept islamic

Învăţaţii musulmani au identificat câteva izvoare principale ale Şariei: Coranul (care este cuvântul lui Allah), Sunna (în care sunt înregistrate spusele şi faptele profetului Muhammad(saws)), Ijma'a (consensul învăţaţilor musulmani) şi Qisas (Analogia - care se bazează pe Ijtihad).

Primele două izvoare legale menţionate sunt de necontestat pentru musulmani. 

a) Coranul este cuvântul lui Allah (ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură) şi cartea sfântă a islamului. Allah a transmis Coranul îngerului Gavril, care la rândul său l-a transmis profetului Muhammad(saws). 

b) Sunna este a doua sursă a Şariei. Sunna este exemplul vieţii profetului Muhammad (saws) trăită după învăţătura lui Allah; aceasta este alcătuită din tot ceea ce a făcut, a spus sau a aprobat el.

Profetul nu a fost precum un poştaş care aduce un mesaj şi apoi pleacă. Profetul a fost un om care a trăit în mijlocul societăţii sale; o societate pe care el a schimbat-o din temelii şi pe care a învăţat-o cum să se comporte în acord cu Coranul.

Cine respectă Coranul, respectă în mod automat şi Sunna, deoarece ele nu pot fi separate. Allah le-a poruncit musulmanilor în Coran să urmeze Sunna profetului (saws):

„(…) Ceea ce vă dăruieşte Trimisul, primiţi, iar cele de la care vă opreşte, de la acelea opriţi-vă şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă!”[4]

„Cel ce se supune Trimisului se supune, neîndoielnic, şi lui Allah(…)”[5]

Sunna a fost revelată profetului Muhammad (saws) ca o explicaţie a Coranului, iar musulmanul nu poate şti detalii legate de religia sa (precum felul în care să se roage sau să postească) fără Sunna. Profetul (saws) i-a avertizat pe musulmani că, totuşi, vor apărea şi oameni nelegiuiţi care vor respinge Sunna:

„Cu adevărat mi s-a trimis Coranul şi, alături de acesta, ceva similar (Sunna). Cu adevărat mă tem că [va veni o zi când] un om a cărui stomac va fi plin, odihnindu-se pe canapeaua sa, va spune: <<Ia doar acest Coran. Respectă ce găseşti în el ca fiind permis şi opreşte-te de la ce găseşti în el ca fiind interzis>>”[6]

Încă din timpul vieţii profetului Muhammad (saws), o parte din companionii săi au menţionat în scris vorbele şi faptele profetului, dar pe măsură ce aceia care l-au cunoscut pe profet au început să moară, a apărut o nevoie presantă de a aduna în scris exemplul vieţii lui. Aşa că s-au făcut eforturi mari în acest sens şi până la jumătatea secolului al treilea al erei islamice au apărut primele culegeri de hadisuri, care sunt şi acum în uz şi care au fost completate de Bukhari (m. în 256/870) şi Muslim (261/875). Bukhari a înregistrat 2762 de hadisuri, iar Muslim 4000, fără a se ţine cont de repetări.

În limba arabă, sensul principal al cuvântului „hadis” este cel de: „ştire, veste, conversaţie, relatare”. Un sens secundar este acela de „nou”, antonimul lui „qadim”, care înseamnă „vechi”.

Deci, hadisul reprezintă o tradiţie profetică, adică o narare a spuselor şi/sau faptelor profetului Muhammad (saws). Sunna este, deci, reprezentată de suma tuturor acestor hadisuri care fac referire la viaţa profetului (saws). 

c) Ijma'a (consensul) reprezintă al treilea izvor legal al Şariei. Ijma'a reprezintă consensul din comunitatea islamică în înţelegerea, interpretarea şi aplicarea învăţăturilor Coranului şi Sunnei.

Consensul de pe vremea companionilor este acceptat în mod obligatoriu. Orice alt consens serveşte ca precedent puternic, dar poate totuşi fi înlocuit cu un alt consens.

Aşadar, Ijma'a, în limiele stabilite de Coran şi Sunna, constituie un mod de adaptare al Şariei la schimbările din lumea în care trăim.

d) Ijtihad-ul este efortul intelectual al învăţatilor musulmani de a găsi soluţii la problemele care apar în viaţa musulmanului şi a comunităţii islamice.

Ijtihadul poate fi făcut în mai multe moduri. Acesta poate fi făcut prin: analogie (qisas), opinie (ra'y), ţinându-se cont de echitate (istihsan), ţinându-se cont de binele public (istislah) ş.a.m.d.

Deci, în momentul în care un învăţat musulman vrea să-şi exprime părerea legat de un lucru, dacă este haram sau halal, el va trebui să dea o fatwa (un verdict). Pentru a da o fatwa, mai întâi de toate învăţatul musulman trebuie să vadă dacă scrie ceva în Coran referitor la acel lucru. Dacă nu găseşte nimic legat de acel lucru în Coran, el trece mai departe la Sunna. Dacă nu există nimic referitor la acel lucru nici în Sunna, el trebuie să vadă dace există un consens (ijma'a) al învăţaţilor musulmani referitor la acel lucru. Dacă nu există un consens, respectivul învăţat musulman trebuie să recurgă la ijtihad. Astfel, prin intermediul ijtihadului, învăţatul musulman poate analiza acel lucru prin analogie (qisas) cu un alt lucru permis sau interzis. De exemplu, în baza analogiei s-a dedus că toate băuturile alcoolice (lichior, palincă, romul etc) sunt interzise, deoarece vinul este interzis în Coran, iar Sunna interzice orice fel de intoxicant.



[1] Coranul- traducerea sensurilor, Sura az-Zumar (39), versetulele 5-6.

[2] Coranul- traducerea sensurilor, Sura al-'Imran (3), versetul 85.

[3] Coranul- traducerea sensurilor, Sura al-Baqara (2), versetul 286.

[4] Coranul- traducerea sensurilor, Sura al-Haşr (59), versetul 7.

[5] Coranul- traducerea sensurilor, Sura an-Nisa (4), versetul 80.

[6] Ahmed şi Abu Dawud.