Economia islamica pe glob

Din punct de vedere practic, economia islamică „s-a născut” în momentul în care Şaria (legea islamică) a fost aplicată în economie. Primii care au implementat Şaria în economie au fost companionii şi Profetul Muhammad (saws). Într-o măsură mai mare sau mai mică, economia islamică a fost aplicată din vremea Profetului (saws) până în zilele noastre, deoarece întotdeauna au existat musulmani care au dorit să implementeze Şaria în economie.

După moartea Profetului Muhammad (saws), califului Abu Bakr as-Siddiq (ra) i-a revenit conducerea unui stat în care Şaria era aplicată în mod perfect. Astfel, statul pe care califul urma să-l conducă era unic, deoarece sistemul economic al acestui stat, împreună cu regimul politic (cel al califatului) şi cu legea (şi anume Şaria) erau nemaiîntâlnite până la acea vreme. În acest sens istoricul Hasanuddin Ahmed explică:

„Temelia califatului nu se baza pe modelul nici unui sistem politic anterior precum cel roman, sau cele întâlnite în Iran, Egipt, Siria, India, China etc. Pe ansamblu acesta era un sistem nou care se baza pe ideea că guvernarea lumii aparţine doar lui Allah, iar puterea şi guvernarea care le revine musulmanilor pe pământ nu este altceva decât o răspundere sacră.”

Autoritatea califului Abu Bakr se întindea asupra întregii Peninsule Arabe. La scurt timp după ce a preluat conducerea statului, pentru califul dreptcredincios s-au ivit două tipuri de probleme: apostazia şi taxele. În timpul vieţii sale, Profetul (saws) a numit diverşi funcţionari în Arabia care să colecteze Zakatul. După moartea lui toate triburile din Arabia s-au răsculat, cu excepţia oamenilor din Mecca şi Medina şi a tribului Thaqeef din Taif. Cele două tipuri de probleme pe care trebuia să le rezolve califul erau corelate una cu cealaltă deoarece apostaţii îşi incitaseră adepţii la neplata Zakatului. Practic aceştia erau o ameninţare nu doar pentru economia islamică, ci şi pentru islamul însuşi. Răspunsul energic şi în forţă al califului coroborat cu eforturile unor generali destoinici precum Khalid bin al-Walid sau Amr ibn al-As au făcut ca islamul şi economia sa să scape dintr-o situaţie aproape fără scăpare. Acest episod a reprezentat una dintre cele mai mari ameninţări din istoria economiei islamice.

După cuceririle din timpul celor patru califi dreptcălăuziţi, musulmanii deţineau teritoriile fostului Imperiu Persan şi provinciile sudice şi estice ale Imperiului Bizantin. Deşi noile teritorii cucerite de musulmani erau foarte bogate, economia nu a înregistat o evoluţie semnificativă din cauza luptelor pornite de diverse secte (khawarij, şi'a) şi a neînţelegerii create între califul Ali şi Muawya, generalul armatelor din Siria. Însă după moartea lui Ali şi după înţelegerea dintre Hasan bin Ali şi Muawya din 'Aam al-Jama'at (anul împăcării), pacea a fost reinstaurată în ţinuturile islamului, iar economia a început să înflorească.

Odată cu domnia lui Muawya bin Adu Sufyan, dinastia omeayyadă s-a instalat la putere şi a domnit până în anul 750 d.Hr. Această dinastie a fost înlocuită la conducerea lumii islamice de către dinastia abbasidă (750-1258 d.Hr.), iar omeayyazilor le-a revenit doar califatul Spaniei, pe care l-au deţinut până în 1031 d.Hr. Perioada acestor două dinastii este o perioadă de aur pentru economia islamică, mai ales datorită faptului că perioada este caracterizată în mare parte de pace. Ţinuturile islamice se întindeau de la Oceanul Atlantic până în India şi de la stepele din Asia Cenrală, până în Africa Centrală. Legea aplicată în ţinuturile musulmane era doar una, şi anume Şaria, iar principiile economiei islamice au fost aplicate uniform în aceste teritorii, în ciuda faptului că –din punct de vedere al guvernării– puterea era împărţită între diverşi sultani şi guvernatori locali.

Această epocă de aur pentru musulmani şi implicit pentru economia islamică s-a sfârşit odată cu începerea cruciadelor în secolul al XI-lea. Conflictele armate au pus, astfel, capăt perioadei de prosperitate economică. Cruciadele au durat până în secolul al XII-lea, timp în care economia islamică, mai ales în domeniul cercetării a stagnat. Invazia mongolă care a succedat cruciadele a fost şi mai devastatoare pentru economia islamică, nu atât sub aspectul practic, cât mai ales sub cel teoretic. Distrugerea bibliotecilor din Baghdad şi uciderea multor savanţi musulmani a făcut ca şi cercetarea în acest domeniu să înregistreze un regres. Abia după ce această perioadă tulbure a luat sfârşit, lucrurile au început să revină la normal.

După invazia mongolă a urmat perioada de ascensiune a popoarelor de origine turcă. Mai întâi au fost turcii sergiucizi, iar lor le-au urmat otomanii. În secolele XVI şi XVII, perioada în care Imperiul Otoman şi-a atins apogeul, economia islamică a fost aplicată cu rigurozitate de către otomani atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic.

Zorii declinului lumii islamice au apărut atunci cât otomanii au încetat să respecte normele islamului. Renunţarea la valorile islamice a făcut din Imperiul Otoman un stat care nu avea niciun motiv să trăiască, iar atunci când au fost încălcate principiile economiei islamice –care propulsaseră imperiul în fruntea statelor lumii– au început să se ia credite cu dobândă din Occident. La mai puţin de două veacuri de la contractarea acestor credite, adică în 1923, Mustafa Kemal punea capăt imperiului pe care el trebuia să-l apere.

După dispariţia Imperiului Otoman, economia islamică a încetat să mai fie aplicată la nivel macroeconomic. Nici la nivel microeconomic lucrurile nu erau mai strălucite, deoarece la începutul secolului al XX-lea, ţinuturile islamice erau sub dominaţia puterilor colonialiste, iar musulmanilor le era foarte greu să-şi practice religia şi să aplice Şaria în economie.

După jumătatea secolului al XX-lea, când ţările musulmane au început să se elibereze de sub dominaţia colonialistă, interesul pentru implementarea economiei islamice a cresut considerabil şi a continuat să crească până în zilele nostre.

În prezent, o parte din ţările musulmane aplică parţial economia islamică la nivel macroeconomic. În acest sens merită menţionate Arabia Saudită şi Pakistanul care au înregistrat progrese considerabile în ultimii 20-30 de ani de la implementarea anumitor norme ale economiei islamice. Alte ţări musulmane au avut, însă, o evoluţie dezamăgitoare în acest sens. Un astfel de caz este Egiptul, care deşi are potenţialul necesar să înceapă să aplice economia islamică la nivel macroeconomic, totuşi nu o face la modul cel mai serios. 

La nivel microeconomic, interesul de implementare a normelor economiei islamice este mai ridicat decât la nivel macroecomic. Astfel, au fost constituite multe bănci islamice, iar firmele deţinute de musulmani dau dovadă de un interes din ce în ce mai ridicat pentru finanţarea islamică.