Riba al-Nasiah

Definiţie

„Nasiah”, în limba arabă, înseamnă „interval de timp”, „întârziere”; acest cuvânt provine de la rădăcina lexicală „nasa'a” care se traduce prin „amânare”, „aşteptare” . Deci, Riba al-Nasiah este un venit necuvenit care provine dintr-o întârziere sau din trecerea unui interval de timp. Mai exact, aceasta este adaosul necuvenit (dobânda) provenit din împrumutarea banilor pentru un anumit interval de timp (în domeniul finanţelor). După unele păreri, acest timp de Riba se întâlneşte şi domeniul comerţului atunci când se obţine un venit dintr-o întârziere, prin nelivrarea la timp a unei mărfi.

Riba al-Nasiah se referă la aspectul temporal care apare în tranzacţii, şi nu la cel cantitativ, la care se referă Riba al-Fadl.

De-a lungul timpului, savanţii şi economiştii musulmani au enunţat diverse definiţii despre Riba al-Nasiah, fiecare încercând să redea cât mai exact şi mai concis înţelesul acestui termen. Dintre aceste definiţii merită amintite câteva:

Muhammad Imran Ashraf Usmani, fiul cunoscutului savant Muhammad Taqi Usmani, consilier la Banca de Stat din Pakistan şi la Meezan Bank, definea Riba al-Nasiah:

„Riba al-Nasiah este adaosul, la suma împrumutată, care se plăteşte creditorului în schimbul aşteptării sale, reprezentând o condiţie pentru credit, iar din punct de vedere tehnic este acelaşi lucru ca şi dobânda.”

Umer Chapra, consilier la Institutul Islamic de Cercetare şi Pregătire (IRTI) al Băncii Islamice de Dezvoltare (IDB), încercând să clarifice ce înseamnă Riba al-Nasiah, menţiona:

„(...) Riba al-Nasiah în esenţă presupune că fixarea dinainte a unei rate a dobânzii mai mari ca zero a unui credit, ca o răsplată pentru aşteptare nu este permisă de Şaria. Nu este nici o diferenţă dacă rata dobânzii este mare sau mică, sau dacă este o rată fixă sau variabilă din suma împrumutată, sau o valoare absolută care se plăteşte în avans sau la scadenţă, sau un dar sau un serviciu care se primeşte ca o condiţie pentru a se da creditul.”

Muhammad Ayub –director de pregătire, dezvoltare şi aspecte legate de Şaria la Institutul Islamic de Bănci şi Asigurări din Londra– a definit Riba al-Nasiah ca:

„(...) beneficiul  sau surplusul care apare din întârzierea sumei datorate într-un schimb comercial sau într-un credit. Mai precis, aceasta (Riba al-Nasiah) este beneficiul potenţial care se dobândeşte pe perioada întârzierii/amânării, (amânare) pusă ca o condiţie (contractuală) pentru oricare dintre valutele schimbate. Riba al-Nasiah este asociată/caracteristică tranzacţiilor de (acordare de) împrumuturi (...).”

Această definiţie este destul de confuză deoarece introduce şi noţiunea de schimb comercial. Majoritatea savanţilor consideră Riba al-Nasiah ca având legătură doar cu domeniul finanţelor şi că Riba al-Fadl este cea care are legătură doar cu domeniul finanţelor. De fapt, Muhammad Ayub introduce noţiunea de Riba al-Nasiah în domeniul schimburilor comerciale deoarece el se referă Bai' al-Sarf (schimburile valutare). După cum am menţionat anterior, în islam schimburile valutare trebuie efectuate pe loc. De exemplu, în cazul unui schimb valutar de euro pentru lei, dacă schimbul se realizează la cursul de azi (1euro = 4 lei), una din părţi dă celeilalte euro, urmând ca cealaltă să-i dea leii peste un interval de timp, acest lucru este interzis în islam. La sfârşitul acelui interval de timp cursul nu va mai fi acelaşi ca atunci când s-a efectuat tranzacţia (1 euro = 4,2 lei sau 1 euro = 3, 9 lei), iar diferenţele care pot rezulta din această tranzacţie (4,2lei – 4lei =0,2lei sau 3,9lei –4lei= – 0,1lei)  reprezintă Riba al-Fadl. Conform definiţiei Ribei al-Nasiah dată de Muhammad Ayub, deoarece în contract la schimbul valutar se menţionează un intervalul de timp, aceasta este de fapt Riba al-Nasiah.

Imamul Abu Bakr Hassas al-Razi a clarificat ce înseamnă Riba al-Nasiah atunci când a menţionat unde se întâlneşte acest tip de Riba:

„acel tip de credit unde sunt stabilite în avans: intervalul de timp în care se poate achita (creditul) şi o sumă care se dă în plus pe lângă banii împrumutaţi”

Concluzionând, am putea spune că Riba al-Nasiah este un surplus/excedent de bani pe care îl dă debitorul creditorului alături de suma împrumutată atunci când este stabilit în prealabil intervalul de timp până la scadenţă, iar excedentul bănesc reprezintă o condiţie pentru acordarea creditului.

Din definiţia anterioară se poate lesne deduce că dobânda este precum Riba al-Nasiah. Dobânda este condiţia de bază pentru care băncile şi cămătarii împrumută banii pentru un anumit interval de timp. Termenul de Riba al-Nasiah este mult mai cuprinzător, deoarece cuprinde atât dobânda (sub orice formă s-ar plăti aceasta: în rate, în avans ori la scadenţă), cât şi ceea ce noi numim penalităţi (indiferent sub ce formă se calculează acestea: ca procent din suma împrumutată sau ca o valoare absolută care se adaugă la suma împrumutată).

Atât dobânda, cât şi penalităţile sunt Riba al-Nasiah, deoarece reprezintă bani care se dau în plus pe lângă suma împrumutată. În cazul dobânzii, aceasta este o condiţie pentru care se dă creditul şi este stabilită în contract de către debitor şi creditor. În cazul penalităţilor, acestea sunt motivul pentru care creditorul este dispus să mai aştepte un anumit interval de timp până să-şi recupereze banii, ca şi în cazul dobânzii, valoarea penalităţilor este stabilită în contract sau în acte adiţionale la contracte.

Trebuie însă înţeles că nu orice sumă dată creditorului –pe lângă banii împrumutaţi de la el– reprezintă Riba. Dacă creditorul a împrumutat o sumă de bani, iar la sfârşit debitorul doreşte să-i dea mai mulţi bani înapoi creditorului (sau doreşte să-i dea un cadou sau să-i facă un serviciu) ca mulţumire pentru faptul că i-a împrumutat bani atunci când a avut nevoie, aceasta nu este considerată Riba, deoarece scopul creditorului –atunci când a împrumutat banii– nu a fost să obţină vreun cadou sau bani în plus de la debitor. În schimb, cei care dau credite cu dobândă sau cer penalităţi fac asta doar ca să obţină dobânda, respectiv penalităţile. Aceştia nu ar da creditul dacă nu ar obţine dobândă şi nici nu ar prelungi perioada în care debitorul poate să-ţi plătească datoria dacă nu ar obţine penalităţi. Deci, pentru ei, dobânda sau penalităţile sunt condiţii pentru acordarea banilor. Trebuie reţinut că debitorul nu este obligat să dea bani în plus, cadou sau să-i facă vreun serviciu creditorului. Debitorul face asta doar dacă vrea el, ca semn de recunoştinţă pentru creditorul care l-a ajutat. Cu riscul de a repeta, trebuie spus că dacă debitorul este obligat să dea bani în plus, să dea un cadou sau să-i facă un serviciu creditorului pentru a obţine un credit, atunci aceasta este Riba şi este interzisă în islam. Muhammad Imran Ashraf Usmani menţiona referitor la posibilitatea debitorului de a-i da ceva în plus creditorului ca un semn de mulţumire:

„S-a dovedit în hadisuri că Profetul (saws) a plătit ceva în plus când a venit timpul să dea înapoi un împrumut (pe care l-a luat), dar deoarece acest plus plătit nu fost plătit la o rată dinainte stabilită, acesta nu poate fi considerat dobândă.”

Ca mărturie a faptului că acest lucru este permis în islam, stă faptul că însuşi profetul Muhammad (saws) a făcult astfel:

„Relatat de Jabir bin Abdullah: Eu am mers la Profet în timp ce el era în moschee (Mis'ar crede că Jabir a mers înainte de amiază). După ce Profetul mi-a spus să mă rog două Rakat, el mi-a dat creditul pe care mi-l datora şi mi-a mai dat în plus o sumă (de bani).”[1]

„Relatat de Jabir ibn Abdullah: Profetul (saws) îmi datora un credit şi mi-a dat ceva în plus când l-a plătit (pe credit)”[2]

Riba al-Nasiah a mai fost intitulată de unii savanţi şi economişti musulmani Riba al-Jahiliyyah, în timp ce pentru alţii, Riba al-Jahililyya este doar o parte din Riba al-Nasiah. Deci, anumiţi savanţi şi economişti au pus semnul egal („=”) între aceste noţiuni, iar alţii au pus semnul de incluziune („”). „Al-Jahiliyyah” în limba arabă înseamnă ignoranţă, nepăsare. Al-Jahiliyyah este numită şi perioada preislamică. Deci Riba al-Jahiliyyah este Riba pe care o practicau păgânii în perioada preislamică.

Printre cei care consideră că Riba al-Jahiliyyah se include în Riba al-Nasiah este şi imamul Malik. Acesta a definit astfel Riba al-Jahiliyyah:

„Malik mi-a relatat mie (imamului Malik) că Zayd ibn Aslami a spus: Riba în Al-Jahiliyyah era când un om dădea un credit unui om pentru un interval de timp. Când venea scadenţa, el (creditorul) spunea: «Îmi plăteşti acum (banii pe care mi-i datorezi) sau îmi dai mai mulţi (bani)» Dacă omul (debitorul) plătea, el îi lua (pe bani). Dacă nu, el (creditorul) creştea datoria pe care trebuia să i-o dea (debitorul) şi mărea intervalul de timp (în care debitorul putea să-şi achite datoria).”

Ahmad Shafaat, profesor la John Molson School of Business de la Universitatea Concordia din Montreal, Canada, în studiul intitulat „Riba în Perioada Preislamică” a dat exemplu de 5 savanţi diferiţi care au trăit în primele două secole ale erei islamice şi aceştia defineau Riba al-Jahiliyyah într-un mod similar cu imamul Malik:

-          Malik îl citează pe Zayd ibn Aslam care a murit în 136 hijri.

-          Al-Tabari îi citează pe Mujahid şi pe Qatadah care au murit în 104 sau 105 hijri, respectiv în 117 hijri

-          Imamul al-Şafi'i nu citează nici o sursă, dar el însuşi a murit destul de timpuriu: 204 hijri

-          Al-Suyuti îl citează pe Faryabi care a murit în 212 hijri.

-          Imanul Ahmad ibn Hanbal mort în 241 hijri, definea Riba al-Jahiliyyah într-un mod asemănător cu imamul Malik.

Anumiţi savanţi pun semnul egal între Riba al-Jahiliyah şi Riba al-Nasiah. De exemplu, imamul Abu Bakr al-Jassas (decedat în 380 hijri), în lucrarea Ahkam al-Qur'an a definit Riba al-Jahiliyyah la fel ca pe Riba al-Nasiah:

„Iar Riba pe care arabii o cunoşteau şi o practicau era un credit în dirhami sau în dinari pentru un anumit interval de timp, cu un adaos alături de credit, (adaos) asupra căruia cădeau de acord (creditorul şi debitorul înainte de acordarea creditului)”

Alţi savanţi au adoptat o poziţie de mijloc şi au unit punctele de vedere exprimate mai sus. Conform acestei opinii, au dreptate atât cei care pun semnul de egal între Riba al-Jahiliyyah şi Riba al-Nasiah, cât şi cei care pun semnul de incluziune. Această opinie este susţinută de imamul Fakhr al-Din al-Razi (decedat în 606 hijri). Acesta a combinat definiţiile anterioare:

„În ce priveşte Riba al-Nasiah, aceasta era o tranzacţie binecunoscută şi răspândită în vremea Jahiliyyei. Ei (oamenii din Jahiliyyah) împrumutau bani bazându-se pe faptul că vor lua o anumită sumă în fiecare lună, iar creditul va rămâne în continuare datorat (de debitor). Apoi, atunci când venea ziua în care creditul trebuia dat înapoi, ei cereau debitorului să plătească creditul care i-a fost dat. Dacă plata era imposibil (sau greu) de făcut, ei creşteau intervalul de timp şi suma datorată (de debitor). Aceasta era Riba pe care o practicau oamenii pe vremea Jahiliyyei.”

Shaykh Abd al-Rahman al-Jaziri, un mare savant musulman al secolului XX, profesor la Universitatea Al-Azhar, în lucrarea Al-Fiqh Ala al-Madhahib al-Arba‘ah, este de acord cu imamul al-Razi:

„Înţelesul evident al Ribei, aşa cum este înţeles din nobilul verset al Coranului, este Riba ştiută de arabi în perioada Jahiliyyei, după cum au explicat comentatorii Coranului. Mai mult de unul dintre ei a menţionat că atunci când un credit dat de un arab ajungea la scadenţă, acesta îi cerea debitorului să-i restituie creditul sau cerea un adaos/ surplus pentru amânarea (datei scadente). Acest adaos era fie în cantitate –precum amânarea returnării uni cămile acum pentru returnarea a două cămile în viitor– sau în vârstă –precum amânarea returnării unei cămile de un an pentru o cămilă de doi ani, peste trei ani în viitor.  În mod asemănător, arabii erau familiarizaţi cu situaţiile în care un creditor împrumuta bani pentru un interval de timp şi lua o anumită sumă ca Riba în fiecare lună. Dacă debitorul nu putea restitui creditul când venea scadenţa, el (creditorul) îi prelungea perioada în care putea să achite datoria, cu condiţia să continue să primească Riba de la debitor. Aceasta este Riba care este predominantă în zilele noastre şi este luată de bănci şi de alte instituţii din ţările noastre. Allah a interzis-o (Riba) musulmanilor.”

Pe lângă definiţia imamului al-Razi, care încearcă să împace cele două opinii (cea care pune semnul egal şi cea care pune semnul de incluziune între Riba al-Jahiliyyah şi Riba al-Nasiah), ar mai putea fi o explicaţie pentru cele două puncte de vedere diferite ale savanţilor, şi anume: în al-Jahiliyyah, oamenii obişnuiau să folosească mai multe moduri de a lua Riba (inclusiv modul menţionat de imamul Abu Bakr al-Jassas) însă predominant era modul pe care l-a menţionat imamul Malik de a lua Riba. Această opinie poate fi dedusă din afirmaţiile lui Muhammad Ayub, respectiv a lui Monzer Kahf, care au spus că în Al-Jahiliyyah se practicau mai multe moduri de a lua Riba:

„(...) Un număr de feluri de Riba erau răspândite în perioada pre-islamică (al-Jahiliyyah), inclusiv adaosul (luat) peste credite şi datorii, şi toate acestea au fost interzise de islam.”

„Riba al-Jahiliyyah este Riba creditelor. Aceasta poate să apară atunci când este dat un credit sau la amânarea unei datorii anterioare. Mulţi oameni spun că cea de-a doua formă era mai des întâlnită printre Arabii din Jahiliyyah, adică din perioada pre-islamică.”

Riba al-Nasiah mai este numită şi Riba al-Quran, deoarece este Riba despre care se vorbeşte în Coran. La fel ca interdicţia asupra alcoolului, şi interdicţia asupra Ribei al-Nasiah a fost revelată de Allah, în Coran, în etape. În prima etapă a fost revelat versetul:

„Ceea ce voi daţi cu Riba pentru ca să se mărească pe seama averii oamenilor nu va spori la Allah, însă aceia care oferă Dania (Al-Zakat), dorind Faţa lui Allah, aceia vor avea (răsplată) înmulţită.”[3]

Sura al-Rum este o sură meccană, la fel ca şi acest verset. În această primă etapă Allah nu a interzis Riba, ci a exprimat revolta morală pe care trebuie să o aibă musulmanii în ceea ce priveşte Riba. Riba este comparată cu Zakatul şi este prezentată ca opusul acestuia, deoarece în timp ce Riba este un mod de a lua averea altora pe nedrept, Zakatul este un mod de a-i ajuta pe ceilalţi şi de a primi răsplată de la Allah.

În cea de-a doua etapă, la fel ca şi în prima, Allah a menţionat faptul că Riba este un mod de a mânca pe nedrept averea altora. Spre deosebire de prima etapă, unde era menţionată răsplata celor care dau Zakat, în cea de-a doua etapă sunt ameninţaţi cu pedeapsa cei care dau Riba. Versetele care menţionează aceste lucruri au fost revelate la începuturile perioadei medinite:

„Şi din pricina ticăloşiilor celor care s-au iudaizat, Noi le-am oprit o parte dintre bunătăţile care le fuseseră îngăduite; şi din pricina închiderii de către ei a drumului lui Allah pentru mulţi (dintre oameni)/ Şi din pricina luării de către ei a Ribei – deşi le-a fost oprită; şi din pricina mâncării de către ei pe nedrept a averii oamenilor. Şi le-am pregătit celor necredincioşi dintre ei osândă dureroasă.”[4]

A treia etapă a avut loc în anul 3 hijri, după înfrângerea suferită de musulmani în bătălia de la Uhud. Dacă în primele două etape Riba este condamnată, dar nu şi interzisă, în această etapă Riba a fost categoric interzisă:

„O, voi cei care credeţi, nu luaţi Riba înmulţită fără măsură (ad'aafaan mudaa'afat). Şi Fiţi cu frică de Allah, ca să izbândiţi!”[5]

A patra etapă a fost spre sfârşitul vieţii profetului, adică în ultima parte a periadei medinite. În această etapă este întărită interdicţia Ribei, datorită faptului că se menţionează că şi cei care folosesc Riba sunt în război cu Allah şi cu Profetul Său (saws). Mai mult decât atât, este explicat ce înseamnă Riba deoarece se menţionează clar că orice este în plus peste credit este Riba şi deoarece aceasta este comparată cu profitul provenit din negoţ, făcându-se clar distincţia dintre acestea:

„Cei care mănâncă din Riba nu se vor ridica (în Ziua de Apoi) decât aşa cum se poticneşte cel atins de şeitan şi această (pedeapsă) pentru că ei zic: "Şi negustoria e ca şi Riba", în vreme ce Allah a îngăduit negoţul, dar El a oprit Riba. Cei cărora le vine povaţă de la Domnul lor şi se opresc, aceia au [iertare] pentru ceea ce au făcut mai înainte şi lucrul lor este la Allah (pentru judecată), dar cei care o fac mai departe, aceia vor fi oaspeţii Focului şi ei în el vor rămâne veşnic.

Allah nimiceşte camăta şi sporeşte milosteniile. Allah nu-l iubeşte pe necredinciosul păcătos!

Cei care cred şi plinesc fapte bune, fac Rugãciunea (As-Salat) şi dau Dania (Az-Zakat), au răsplata lor de la Domnul lor şi pentru ei nu este teamă şi nici nu vor fi ei mâhniţi.

O, voi, cei care credeţi! Fiţi cu frică de Allah şi lipsiţi-vă de restul de Riba ce v-a mai ramas [la oameni], daca sunteţi credincioşi!

Dacă nu o veţi face, vi se vesteşte razboi din partea lui Allah si a trimisului Său. Însă dacă vă veţi căi, veţi avea banii vostri (mai puţin Riba). Nu nedreptăţiţi şi nu veţi fi nedreptăţiţi!

Aceluia care este strâmtorat (de o datorie) să i se dea păsuire până îi va fi uşor, însă dacă (îl) scutiţi sau micşoraţi (datoria) ca milostenie (din partea voastră) e şi mai bine pentru voi, dacă ştiţi!”

Şi fiţi cu frică de Ziua în care vă veţi întoarce la Allah, când fiecare suflet va fi răsplătit după ceea ce a agonisit, iar ei (oamenii) nu vor fi nedreptăţiţi.” [6]

Deşi poartă denumirea de Riba al-Quran, aceasta nu înseamnă că în sunna nu există nicio referire la Riba al-Nasiah. Dimpotrivă, Profetul Muhammad (saws) a menţionat referitor la acest tip de Riba:

Relatat de Abu Salih Az-Zaiyat: L-am auzit pe Abu Said al-Khudri spunând: „Vânzarea unui Dinar pentru un Dinar şi a Dirhamului pentru Dirham (este permisă)”. Eu i-am spus: „Ibn Abbas nu spune acelaşi lucru”. Abu Said (al-Khudri) a răspuns: „Eu l-am întrebat pe Ibn Abbas dacă a auzit asta de la Profet sau dacă a văzut-o în Cartea Sfântă (Coran). Ibn Abbas a răspuns: Eu nu pretind asta, iar tu îl cunoşti pe Trimisul lui Allah mai bine decât mine, dar Usama (ibn Zayd) mi-a spus că Profetul a zis: «Nu există Riba decât în nasi'ah (aşteptare)»”[7]

Persoanele ignorante au tras concluzia din acest hadis că singurul tip de Riba este Riba al-Nasiah. Concluzia la care au ajuns ei este eronată. Shaykh-ul AbdulAziz ibn Abdullah ibn Baz a explicat înţelesul acestui hadis astfel:

„savanţii au menţionat că aceasta indică faptul că majoritatea tranzacţiilor cu Riba sunt din categoria (Ribei) al-Nasiah, dar nu toate dintre ele (sunt din această categorie)”

O altă explicaţie pentru acest hadis ar putea fi faptul că se referă la Bai' as-Sarf (tranzacţii valutare) şi că acest tip de tranzacţie trebuie făcut pe loc, întârzierea/aşteptarea nefiind permisă. Ca o dovadă în acest sens este hadisul din Sahih Muslim, care –la fel ca hadisul anterior– îi conţine pe Ibn Abbas şi pe Usama ibn Zayd în isnad (lanţul de naratori):

„Ibn Abbas (ra) a relatat cu autoritatea lui Usama bin Zayd că Trimisul lui Allah (saws) ar fi zis: Nu este Riba când banii sau mărfurile sunt schimbate/tranzacţionate pe loc (yadam bi yadin)”[8]

Indiferent că este vorba de cadouri, de diverse servicii sau de bani, profetul Muhammad (saws) şi companionii le-au considerat Riba al-Nasiah dacă acestea sunt date creditorului cu scopul de a se obţine creditul. După cum am menţionat, creditorului îi pot fi date daruri sau bani în plus atunci când i se restituie creditul ca semn de mulţumire, dar obţinerea acestor bani sau daruri nu trebuie să fie o condiţie pentru care se dă un credit. Companionii i-au avertizat pe musulmani cu privire la aceste daruri sau bani, atunci când ele constituie un motiv pentru care se împrumută banii:

„Relatat de Abu Burdah (ibn Abi Musa): Când am venit în Medina, l-am întâlnit pe Abdullah ibn Salam. El a spus: Vii la mine ca să te servesc cu Sawiq (pudra de orz) şi curmale şi să intri într-o casă binecuvântată în care a intrat şi Profetul? Apoi el (Abdullah ibn Salam) a adăugat: Tu trăieşti într-o ţară unde folosirea Ribei are o largă răspândire; aşadar dacă cineva îţi datorează ceva şi îţi trimite în dar o încărcătură de paie tocate, sau o încărcătură de orz, sau o încărcătură de nutreţ, nu accepta deoarece aceasta este Riba.”[9]

De asemenea, Profetul Muhammad (saws) a menţionat că Riba al-Nasiah, cu timpul, îşi pierde din valoare, ajungând să reprezinte ceva neînsemnat, fără să-i fie de folos celui care o percepe:

„Narat de Ibn Mas'ud: Profetul (saws) a zis: Chiar dacă Riba este mare, (în final) aceasta va ajunge să fie o sumă mică.”[10]

Concepţii greşite legate de Riba al-Nasiah

Inflaţia

Inflaţia afectează puterea de cumpărare. De exemplu, dacă acum pot fi cumpăraţi 2 cai cu 3000 lei, peste 3 ani, din cauza inflaţiei, puterea de cumpărare a banilor scade şi cu 3000 lei se poate cumpăra un singur cal. De aceea, anumiţi economişti, printre care şi Hifzur Rab, au spus că trebuie să se ţină cont de puterea de cumpărare a banilor la momentul la care se dă un credit şi că trebuie daţi înapoi banii împrumutaţi plus o sumă de bani care să compenseze devalorizarea banilor. Conform exemplului de mai sus, dacă cineva împrumută 3000 de lei, peste 3 ani nu trebuie să dea 3000 lei, ci trebuie să dea 6000 lei, adică valoarea a 2 cai peste 3 ani. Deci, conform lui Hifzur Rab, aceasta nu este considerată Riba al-Nasiah. O asemenea interpretare sfidează atât logica economică, cât şi Coranul şi Sunna.

În primul rând, conform regulilor de la Bai' al-Sarf (vânzarea unităţilor monetare), atunci când se face o tranzacţie valutară aceasta trebuie să se facă pe loc. Adică euro se schimbă în lei pe loc, dolarii de schimba în ruble pe loc. Întârzierea este interzisă în astfel de tranzacţii. Deci, atunci când se dă un credit, acesta trebuie să fie înapoiat tot în aceeaşi monedă în care a fost dat. Dacă se dă un credit în euro, creditul nu poate fi dat înapoi în lei deoarece această tranzacţie este interzisă în islam. Aşa se face că un credit în lei trebuie dat înapoi tot în lei. Dacă puterea de cumpărare a leului este afectată, ambii (atât creditorul cât şi debitorul) sunt afectaţi în egală măsură. Revenind la exemplul anterior, indiferent dacă sunt în buzunarul celui care împrumută banii sau sunt în buzunarul celui care dă banii cu împrumut, tot aşa se devalorizează cei 3000 de lei în cei 3 ani. Dacă cel care a dat banii cu împrumut ar fi păstrat acei bani, după 3 ani el tot un cal ar fi reuşit să cumpere. Muhammad Ayub spunea referitor la indexare:

„Dacă o persoană împrumută (bani) pentru faptul că banii din buzunarul său îşi pierd valoarea când sunt împrumutaţi, adică acest (lucru) ar fi avantajos pentru el datorită indexării, aceasta ar implica de asemenea Riba în baza regulii că toate creditele date pentru (a obţine un) beneficiu implică Riba. Aşadar, indexarea obligaţiilor financiare duce de asemenea la Riba.”

În plus inflaţia este un indicator care se calculează la nivel naţional, iar puterea de cumpărare nu depinde doar de inflaţie, ci mai depinde şi de alţi factori precum: cel psihologic, cererea etc. Astfel se poate întâmpla ca, la nivel naţional, puterea de cumpărare să fie afectată neuniform. De exemplu, într-un stat cu întindere foarte mare, precum Rusia, este probabil ca puterea de cumpărare a oamenilor care locuiesc în estul ţării să fie afectată mai puţin faţă de puterea de cumpărare a celor din vest. Revenind la exemplu de mai sus, este posibil ca peste 3 ani într-o parte a ţării să poată fi cumpăraţi 2 cai cu 6300 lei, iar în altă parte să fie cumpăraţi cu 5800 lei. Dacă puterea de cumpărare ar fi depins doar de rata inflaţiei, atunci cei 2 cai ar fi trebuit să coste 6000 lei peste tot în ţară, însă în realitate sunt şi alţi factori care influenţează puterea de cumpărare şi de aceea de înregistrează aceste diferenţe (6300-6000=300 şi 5800-6000=-200). Ţinând cont de aceste diferenţe care pot să apară (de 300lei sau de 200 lei), oare nu se face o nedreptate faţă de debitor, respectiv faţă de creditor, dacă se ţine cont de rata inflaţiei atunci când trebuie să se restituie un împrumut? Realitatea este că puterea de cumpărare nu depinde doar de rata inflaţiei şi, în plus, rata inflaţiei este doar un indicator economic care se calculează la nivel naţional, aşa că atunci când se calculează există anumite erori.

Dacă se ţine se ţină cont de puterea de cumpărare când se restituie un credit, atunci suma care urmează să fie restituită creditorului se calculează în funcţie de rata inflaţiei. Problema este că rata inflaţiei nu se poate niciodată calcula cu exactitate. Deci, rata inflaţiei din realitate poate fi mai mare sau mai mică decât rata inflaţiei pe care o putem noi calcula. Întrebarea este: cine ar răspunde în faţa lui Allah pentru minusurile sau plusurile care pot apărea la plata creditelor datorită erorilor de calcul din rata inflaţiei? A.L.M Abdul Gafoor menţiona în legătură cu modul în care trebuie calculată inflaţia:

„Dacă dorim să calculăm diferenţele de preţ (sau inflaţia) pentru ţară ca un întreg, trebuie să colectăm date vaste pentru fiecare familie din ţară şi pentru fiecare săptămână, lună şi an. Aceasta este pur şi simplu imposibil, din punct de vedere logistic cât şi din punct de vedere al costurilor. Acest lucru ne obligă către prima din multele aproximaţii pe care trebuie să le facem în calculul nostru. În acest proces vom face de asemenea multe presupuneri şi multe medii.”

Mai mult decât atât, inflaţia nu este singurul factor care influenţează puterea de cumpărare şi aceasta este o altă cauză care poate genera diferenţe, în plus sau în minus, atunci când se restituie un credit.

Camăta

Sunt multe persoane ignorante care susţin că de fapt, în islam, este interzisă doar camăta (o rată foarte mare a dobânzii) şi că dobânda (o rată mai mică a dobânzii) pe care o iau băncile în ziua de azi ar fi ceva permis. Adesea, pentru a susţine acest punct de vedere eronat, ei citează chiar versetul din Coran care a interzis Riba:

„O, voi cei care credeţi, nu luaţi Riba înmulţită fără măsură (ad'aafaan mudaa'afat). Şi Fiţi cu frică de Allah, ca să izbândiţi!”[11]

Prin cuvintele „înmulţită fără măsură (ad'aafaan mudaa'afat)” ei interpretează că ar fi vorba de camătă, şi nu de dobândă. Persoanele care susţin aceste idei nici nu cunosc limba arabă şi nici nu cunosc ce se spune în Coran despre Riba. Dacă ar şti aceste două lucruri, nu ar mai susţine această stupizenie şi ar înţelege că Riba este interzisă, indiferent de cât de mare sau mică ar fi.

Referitor la limba arabă şi la folosirea cuvintelor „înmulţită fără măsură (ad'aafaan mudaa'afat)” Monzer Kahf explica:

„Cei care cunosc stilurile retoricii arabe pot afirma că înmulţită fără măsură (ad'aafaan mudaa'afat) este o descriere a Ribei, nu un anumit tip de rată a acesteia (a Ribei) care este interzisă”

Referitor la Coran, Allah a interzis Riba în Cartea Sa, indiferent cât de mare sau mică ar fi Riba:

„O, voi, cei care credeţi! Fiţi cu frică de Allah şi lipsiţi-vă de restul de Riba ce v-a mai rămas [la oameni], daca sunteţi credincioşi!

Dacă nu o veţi face, vi se vesteşte razboi din partea lui Allah si a trimisului Său. Însă dacă vă veţi căi, veţi avea banii voştri (mai puţin Riba). Nu nedreptăţiţi şi nu veţi fi nedreptăţiţi!”[12]

În aceste două versete Allah a interzis Riba în orice formă ar fi aceasta. Dacă ar fi fost doar o rată mai mare a Ribei, acest lucru ar fi fost menţionat în aceste versete. Mai mult decât atât, Allah a spus: „Însă dacă vă veţi căi, veţi avea banii voştri (mai puţin Riba)”. Această afirmaţie se referă la cei care, înainte de interdicţia Ribei, dăduseră credite pentru a obţine Riba. Allah spune că ei pot cere de la debitori doar creditele pe care l-au dat, dar fără nici un fel de Riba (Adaos).

În ce priveşte rata dobânzii, shaykh Muhammad Salih al-Munajjid spunea:

„Aceasta nu se referă la faptul că rata dobânzii (cantitatea Ribei) este mare sau mică; toate tipurile de Riba sunt haram (interzise).”

Riba al-Jahiliyyah

Anumiţi oameni au afirmat că, de fapt, Riba care este interzisă în islam este Riba al-Jahiliyyah. Această afirmaţie este susţinută şi de dr. Ibrahim ibn Abdullah An-Nasir în studiul „Atitudinea Legii Islamice faţă de Instituţiile Financiare”. Indiferent de statutul şi se studiile persoanelor care susţin această afirmaţie, ea nu se poate baza pe nici o dovadă din Coran şi din Sunna, ci doar pe raţiunea unor oameni care nu cunosc nici Sunna şi nici Coranul.

Shaykh AbdulAziz ibn Abdullah ibn Baz, prim-muftiu al Arabiei Saudite, a scris cartea „Avertizare împotriva tranzacţiilor bazate pe Riba”, care combate ideile apostate ale doctorului Ibrahim.

Profetul Muhammad (saws) a explicat pe larg ce este Riba şi cum poate fi aceasta evitată. Ca dovadă în acest sens este multitudinea de hadisuri care fac referire la Riba al-Nasiah şi la Riba al-Fadl. O parte din acestea au fost prezentate în lucrarea de faţă. Dacă spunem că doar Riba al-Jahiliyyah este interzisă, ar însemna să nu ţinem cont de nici unul dintre aceste hadisuri, care –majoritatea– sunt sahih (demne de încredere).

Rezumând ce am spus anterior, aceşti oameni ignoranţi afirmă că:

-          Riba al-Jahiliyyah este aşa cum a definit-o imamul Malik: adică atunci când vine timpul ca debitorul să plătească creditul pe care l-a luat, debitorul îl întreabă dacă are bani să-şi achite datoria; în cazul în care nu are, el îi dă mai mult timp la dispoziţie cu condiţia să-i plătească un adaos, adică să-i plătească Riba

-          Doar Riba al-Jahiliyyah (aşa cum a fost ea definită de imamul Malik) a fost interzisă în Coran.

Allah a spus în Coran că Riba este un mod de a mânca pe nedrept averea oamenilor (Coran 30:39 şi 4:161). Dacă aceşti oameni ignoranţi spun adevărul, aşa cum pretind ei, şi dacă acest tip de Riba este un mod de mânca averile oamenilor, atunci ce să mai spunem de Riba care se foloseşte în zilele noastre? În prezent băncile iau Riba atât timp cât banii sunt la debitor, iar în cazul în care acesta nu poate să-şi plărească creditul îi dă mai mult timp la dispoziţie cu condiţia să-i plătească şi mai multă Riba. Deci, Riba din prezent este şi mai dăunătoare decât cea despre care aceşti oameni ignoranţi afirmă că este interzisă. Cum se face că ei acceptă Riba din prezent, care este mult mai dăunătoare, dar consideră interzisă doar Riba al-Jahiliyyah (aşa cum a fost ea definită de imamul Malik)?

Adevărul este că Allah a interzis orice fel de Riba, orice denumire ar avea şi de orice fel ar fi aceasta. În acest sens Shaykh AbdulAziz ibn Abdullah ibn Baz zicea:

„Este o certitudine că texte clare din Coran şi din Sunna spun că, ambele, Riba al-Fadl şi Riba al-Nasiah sunt interzise musulmanilor. De asemenea, ar trebui să menţionăm că savanţii au spus că interzicerea Ribei al-Fadl implică interzicerea metodelor şi căilor care duc la aceasta (Riba al-Nasiah).”

Credite comerciale

Persoanele ignorante au încercat să aducă tot felul de justificări pentru a face din haram (interzis) halal (permis). O altă justificare pe care au inventat-o aceste persoane este că Riba în cazul creditelor comerciale ar fi halal (permisă) şi că doar Riba pentru credite de consum este haram (interzisă). Ei încearcă să susţină acest punct de vedere spunând că pe vremea Profetului Muhammad (saws) în Arabia nu existau decât credite pentru consum şi că, de fapt, Allah a interzis în Coran doar aceste credite care se practicau la acea vreme.

Acest argument nu se bazează pe nicio dovadă istorică. Realitatea este că pe vremea Profetului (saws) se utilizau o sumedenie feluri de credite cu Riba. Locuitorii Peninsulei Arabe de la acea vreme erau comercianţi cunoscuţi şi făceau afaceri inclusiv cu negustori din Imperiul Bizantin sau Imperiul Persan. Dacă perşilor şi bizantinilor creditele comerciale le erau cunoscute, nu există nici un motiv pentru care comercianţii arabi să nu fi ştiut de ele. Curtea de Apel a Şariei (SAB) a Curţii Supreme din Pakistan a menţionat:

„Nu se poate spune că creditele comerciale sau creditele destinate producţiei nu erau cunoscute când Riba a fost interzisă. Dovezi mai mult decât suficiente ne-au parvenit care dovedesc că creditele comerciale sau creditele destinate producţiei nu erau necunoscute arabilor (...). (...) este mai mult decât suficient să demonstrăm că ideea de credit nu era necunoscută Profetului (saws) sau companionilor când Riba a fost interzisă. De aceea, nu este corect să spunem că interzicerea Ribei se restrânge doar la creditele de consum şi că aceasta nu se aplică în cazul creditelor comerciale”

Debitorii nu sunt oameni săraci

O altă concepţie greşită despre Riba este aceea că debitorii din zilele noastre nu sunt oameni săraci şi ca urmare nu este nicio problemă dacă se ia Riba de la ei atunci când li se dă un credit.

Această concepţie nu doar că sfidează argumentele din Coran şi Sunna, ci sfidează chiar şi logica. Riba este un mod de a mânca averea oamenilor pe nedrept (Coran 30:39 şi 4:161). Oare nu se mănâncă pe nedrept averea oamenilor, indiferent dacă sunt săraci sau bogaţi?

Mai mult decât atât, indiferent de averea lui, un om ia un credit pentru că are nevoie de bani. Dacă ar fi atât de bogat el nu ar mai avea nevoie de credit.

Shaykh AbdulAziz ibn Abdullah ibn Baz spunea despre această concepţie greşită:

Riba este haram (interzisă) din orice unghi am privi-o.

Principiul necesităţii

Există musulmani care se complac în tranzacţiile cu Riba spunând că sistemul financiar global este bazat pe Riba şi că aceasta este cu neputinţă să fie evitată. Aşa că aceşti oameni merg la prima bancă care le iese în cale pentru a face tranzacţii financiare.

Adesea, pentru a încerca să susţină neputinţa lor ei citează următorul hadis, spunând că însuşi Profetul Muhammad (saws) a spus că atunci când Ziua de Apoi se va apropia, le va fi greu oamenilor să evite Riba:

„Relatat de Abu Huraira: Profetul (saws) a spus: Va veni cu siguranţă o vreme asupra omenirii când doar cel care primeşte Riba va rămâne, şi dacă el nu o primeşte, vaporii acesteia vor ajunge la el.

Ibn Isa a narat: o parte din praful acesteia va ajunge la el.”[13]

Într-adevăr în zilele noastre tranzacţiile bazate pe Riba sunt ceva obişnuit, dar aceasta nu poate fi o scuză pentru a recurge la Riba atât timp cât poate fi evitată. Realitatea este că nici un lucru bun nu poate fi obţinut fără efort, şi trebuie şi mai multă muncă din partea musulmanilor pentru a face şi mai uşoară accesarea creditelor fără Riba. În ultimii 30 de ani s-au făcut eforturi colosale din partea economiştilor musulmani şi din partea anumitor lideri musulmani pentru a susţine modurile de finanţare islamice. Astfel au fost susţinute băncile islamice, numărul acestora crescând, iar prin cercetarea şi strădania economiştilor aceste bănci au reuşit să ofere o gamă variantă de produse financiare. În prezent chiar şi unele bănci cu tradiţie din statele Occidentale au început să ofere produse islamice.

Deci, dacă aceşti oameni s-ar opri din a se lamenta şi ar susţine finanţele islamice, situaţia s-ar îmbunătăţi şi mai repede pentru umma (comunitatea musulmană).

 Argumente pentru interzicerea Ribei al-Nasiah

 Interzicerea Ribei din motive morale şi logice

 În ceea ce priveşte motivele morale şi logice pentru interzicerea Ribei, Abul 'Ala Al-Maududi în cartea intitulată „Al-Riba” a expus un număr covârşitor de astfel argumente de ordin moral. Noi, însă, ne vom rezuma la prezentarea câtorva argumente mai des vehiculate de economiştii musulmani.

În primul rând, cel mai evident motiv moral pentru interzicerea Ribei este cel enunţat în Coran:

„(...) din pricina mâncării de către ei pe nedrept a averii oamenilor (...)”[14]

Motivul enunţat în Coran este extrem de simplu şi logic. Atunci când un creditor dă un împrumut unui debitor, creditorul dă o parte din averea lui. Când debitorul restituie creditul, aceasta înseamnă că debitorul a dat înapoi acea parte pe care o luase din averea creditorului. Deci, creditorul are dreptul să ceară de la debitor suma pe care i-a împrumutat-o, deoarece acea sumă este o parte din averea lor. Dar dacă creditorul mai cere să i se plătească ceva în plus, adică Riba, cu ce drept cere aceasta, deoarece acest surplus nu este o parte din averea lui, ci este o parte din averea creditorului?

Un al doilea argument moral pentru care Riba este interzisă, este acela că stimulează lăcomia umană. Toate religiile care au existat au elogiat milostenia şi modestia. Islamul a mers un pas mai departe şi a făcut milostenia (Zakatul) obligatorie şi a impus musulmanilor un trai modest, echilibrat. Aceste lucruri sunt în contradicţie cu Riba, deoarece aceasta stimulează răutatea din oameni şi îi face să-şi dorească să se îmbogăţească pe seama altor oameni. Prin Riba, oamenii, în loc să-i ajute pe cei nevoiaşi, profită de nevoile lor pentru a-şi spori propriile averi. Islamul nu poate fi niciodată de acord cu acest mod de „a călca pe cadavre” pentru a strânge cât mai multă bogăţie. Referitor la acest lucru shaykh Yusuf al-Qaradawi menţiona:

„Aceasta (Riba) duce la încetarea binefacerii între oameni prin intermediul împrumutului, căci dacă nu există Riba, oamenii sunt mulţumiţi să-şi împrumute bani unii altora, pe când în condiţiile Ribei nevoia îl obligă pe om să ia cu împrumut un ban şi să dea înapoi doi bani, ceea ce conduce la dispariţia binefacerii şi întrajutorării”

Dacă ne gândim, după ce am văzut aceste două argumente morale, este ciudat că în zilele noastre prea puţini oameni îşi mai pun întrebarea dacă Riba este sau nu este ceva moral. Riba a ajuns să fie cava atât de răspândit, încât majoritatea oamenilor o acceptă fără să se gândească nici măcar un moment la aspectul imoral al acesteia.

Interzicerea Ribei datorită gravităţii pedepsei divine

 Allah spune în Coran că cei care fac tranzacţii cu Riba sunt în război cu El şi cu Profetul său (saws). Oare ce poate fi mai grav decât un păcat despre care se menţionează foarte clar că îl pune pe om în conflict direct cu Allah? Evident că dintr-un astfel de conflict fiinţa umană nu poate ieşi învingătoare, iar umilinţa şi înfrângerea sunt rezultatul de care are parte omul care intră în război cu Allah:

„O, voi, cei care credeţi! Fiţi cu frică de Allah şi lipsiţi-vă de restul de Riba ce v-a mai rămas [la oameni], daca sunteţi credincioşi!

Dacă nu o veţi face, vi se vesteşte război din partea lui Allah si a trimisului Său. Însă dacă vă veţi căi, veţi avea banii voştri (mai puţin Riba). Nu nedreptăţiţi şi nu veţi fi nedreptăţiţi!”[15]

În Sunna sunt multe hadisuri care vorbesc despre modul în care vor fi pedepsiţi cei care folosesc Riba. Pentru a evidenţia gravitatea acestui păcat este suficient să aducem aminte că profetul Muhammad (saws) a spus că Riba este unul din cele 7 mari păcate:

„Relatat de Abu Huraira: Profetul a zis: «Evitaţi cele şapte mari păcate nimicitoare». Ei (oamenii) au întrebat: «O, Trimis al lui Allah! Care sunt acestea?» El (Profetul) a spus: «A venera pe altcineva alături de Allah; a practica vrăjitoria; a lua viaţa pe care Allah a interzis (să fie luată), cu excepţia unei cauze drepte (potrivit Şariei); a mânca Riba, a mânca averea unui orfan; a trăda pe cineva la un duşman şi a fugi de pe câmpul de bătălie în timpul luptei; şi a acuza femeile caste,  care nici măcar nu s-au gândit vreodată la ceva care să se atingă de castitatea lor şi care sunt drept-credincioase».”[16]

Dacă un musulman moare fără să se căiască pentru folosirea Ribei, înseamnă că el moare în timp ce este într-o stare de război cu Allah. Deci acel musulman riscă să fie pedepsit în akhira (viaţa de după moarte) pentru folosirea Ribei. Totuşi, apare o întrebare logică: acest război dintre Allah şi cei care folosesc Riba se manifestă şi în dunya (viaţa actuală)? Dacă răspunsul la această întrebare este afirmativ, atunci sub ce formă se manifestă acest război?

Adevărul este că un război poate avea multe forme: de la războiul în care se folosesc armele şi până la războiul psihologic. Shaykh Muhammad Salih al-Munajjid menţiona că oamenii pot vedea acest război, deoarece toate efectele negative al Ribei sunt, de fapt, modul în care acest război se manifestă în dunya (viaţa actuală):

„O persoană poate vedea nivelul dezastrului, fie că este la nivel individual sau la nivel internaţional, provocat de folosirea Ribei – cum ar fi falimentul, recesiunea, stagnarea economică, incapacitatea de a plăti creditele, şomajul ridicat, colapsul multor companii şi instituţii etc. Munca de zi cu zi a devenit o luptă pentru a plăti Riba (dobânda) la credite, iar societăţile au ajuns să fie structuri dominate de clase (sociale) în care o bogăţie imensă este concentrată în mâna celor puţini. Probabil toate acestea sunt manifestarea războiului cu care Allah i-a ameninţat pe cei care folosesc Riba.”

Interzicerea Ribei în Creştinism şi Iudaism

 Creştinii şi evreii au şi ei datoria de a renunţa la folosirea Ribei. La fel ca şi Coranul, atât Tora cât şi Biblia au fost revelate de Allah, iar interdicţia de a lua Riba (dobândă, camătă) este întâlnită şi în aceste cărţi:

„Banii şi-i dă cu dobândă şi ia camătă; unul ca acesta va trăi oare? Nu! De va face asemenea ticăloşii nu va trăi, ci sigur va muri şi sângele lui va fi asupra lui.”[17]

„În tine se ia mită, ca să se verse sânge; tu iei dobândă şi camătă şi cu silnicie apuci câştig de la fratele tău, iar pe Mine M-ai uitat, zice Domnul Dumnezeu.”[18]

„De vei împrumuta bani fratelui sărac din poporul Meu, să nu-l strâmtorezi şi să nu-i pui camătă.”[19]

Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.”[20]

Deşi în Biblie –atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament– sunt mai multe versete care acuză folosirea dobânzii şi a cametei, cu toate acestea este aplicat un standard dublu, deoarece sensul expresiei „fratelui tău” a fost schimbat:

„Să nu dai cu camătă fratelui tău nici argint, nici pâine, nici nimic din câte se pot da cu camătă.

Celui de alt neam să-i dai cu camătă; iar fratelui tău să nu-i dai cu camătă, ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze întru toate câte se fac de mâinile tale în pământul în care mergi ca să-l iei în stăpânire.”[21]

Shaykh Yusuf al-Qaradawi explica aplicarea acestui standard dublu astfel:

„Din păcate sensul Vechiului Testament a fost deformat, prin expresia „fratelui tău” avându-se în vedere numai iudeul.”

Interzicerea Ribei pe baza argumentelor istorice

 Riba este un instrument foarte puternic în mâinile creditorilor lacomi. Prin acest instrument ei au puterea de a transforma debitorul într-un fel de sclav, deoarece din cauza Ribei datoria creşte în permanenţă, iar debitorul ajunge să muncească pentru creditor fără posibilitatea de a-şi plăti vreodată datoria care se măreşte încontinuu. Acest fapt nu este valabil doar pentru indivizi, ci este valabil şi pentru statele care împrumută bani cu dobândă de la alte state. În acest fel se instaurează capitalismul economic.

Prin capitalismul economic înţelegem subjugarea unui stat de către un alt stat prin mijloace economice. Cel mai adesea folosită armă economică pentru colonizarea economică este Riba.

Un prim exemplu este chiar căderea Imperiului Otoman. În 1854, la scurt timp după începerea Războiului din Crimeea (1853-1856) împotriva ruşilor, otomanii au luat un credit pentru susţinerea efortului de război. Aceştia au continuat să ia credite pentru crea o infrastructură modernă în imperiu şi pentru a susţine cheltuielile curţii imperiale, astfel încât în 1875 datoria externă a Imperiului Otoman faţă de băncile franceze, engleze şi germane a ajuns la 200.000.000₤, iar dobânzile care trebuiau plătite erau 12.000.000₤, adică jumătate din venitul anual al imperiului. În 1881, după Decretul Muharrem datoria externă a imperiului a fost redusă de la 191.000.000₤ la 106.000.000₤ şi a fost înfiinţată Administraţia Datoriei Publice Otomane (OPDA). OPDA era o instituţie vastă –având 5000 de funcţionari– şi era practic independentă de administraţia imperiului; această instituţie era condusă, de fapt, de creditorii europeni care prin intermediul OPDA adunau diverse taxe şi venituri vamale din Imperiul Otoman. Prin această instituţie creditorii au reuşit să impună un capitalism economic, imperiul fiind adus sub controlul lor economic.

Iată cum în doar 6 ani din cauza creditelor cu dobândă otomanii au introdus în imperiul lor un cal troian sub forma Administraţiei Datoriei Publice Otomane (OPDA). Imperiul Otoman a început să aibă probleme cu abilitatea de alocare a resurselor. În 1924, adică 43 de ani mai târziu –acest imperiul care rezistase de secole în faţa asalturilor militare ale duşmanilor săi– s-a prăbuşit fără ca măcar să înregistreze vreo înfrângere militară de proporţie.

O altă poveste „de succes” pentru colonialiştii economici este Senegalul. În zilele noastre guvernele occidentale au pus bazele Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale. Aceste două instituţii sunt o acoperire prin care puterile occidentale dau credite cu dobândă pentru a putea coloniza economic ţările mai sărace. Dacă puternicul Imperiul Otoman s-a prăbuşit datorită colonialismului economic, micul stat senegalez –care şi-a obţinut independenţa faţă de Franţa în 1960– nu a avut nicio şansă de a rezista în faţa tehnicilor de colonialism economic, din ce în ce mai avansate, folosite de FMI sau de Banca Mondială. Senegalul are o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori din care 85% sunt musulmani şi mai mult de 70% din populaţia ţării trăieşte în mediul rural, deci agricultura deţine o pondere importantă pentru economia ţării. Principale mărfuri senegaleze sunt: arahidele, bumbacul, peştele şi bovinele. Secetele, fluctuaţiile bruşte ale preţurilor mărfurilor şi o serie de şocuri de pe pieţele externe au determinat guvernul din anii 1970 să ia credite cu dobândă de la FMI şi Banca Mondială.

Demba Moussa Dembele, director al Forumului pentru Alternative Africane şi fost angajat al Ministerului de Economie şi Finanţe din Sengal, a explicat impactul devastator pe care politicile FMI-ului şi ale Băncii Mondiale le-a avut asupra economiei acestei ţări:

„Începând cu ultima parte a anilor 1970 până în prezent, aceste instituţii au dominat politicile economice din Sengal şi din alte ţări din Africa Sub-Sahariană prin ceea ce se cunoaşte ca 'Programe de Stabilizare' şi 'Proframe de Ajustare Structurală (SAPuri)'.

Esenţa acestor politici, asociate cu stabilizarea şi SAPurile, o reprezintă tăierile de cheltuieli publice; politici monetare şi fiscale radicale; creştere bazată pe exporturi: liberalizarea comerţului şi a investiţiilor; dereglementarea preţurilor interne; descentralizarea sectorului public; privatizarea întreprinderilor deţinute de stat şi a serviciilor de bază; diminuarea intervenţiei statului şi erodarea capacităţii sale de a formula politici naţionale autonome.

Cu toate acestea, departe de a salva Senegalul de problemele sale legate de datorie, implementarea unor asemenea politici de la începutul anilor 1980 a agravat povara financiară şi a subminat realizarea eradicării sărăciei.

Ratele dobânzilor au explodat pur şi simplu, în ciuda celor 13 înţelegeri de reprogramare a scadenţelor făcute cu Paris Club încă din 1981. În 2002, datoria externă era în valoare de 70% din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării şi depăşea cu mai mult de 200% veniturile acesteia din exporturi.”

Se pare că nici România nu va avea o soartă mai bună. La sfârşitul anului 2009 România a avut un PIB de 162,6 miliarde $ şi o datorie externă de 95,48 miliarde dolari. Odată cu împrumutul din luna martie făcut de România la FMI, guvernul român a fost nevoit să aplice măsurile impuse de această instituţie: tăierea salariilor bugetarilor cu 25% şi creşterea TVA-ului. Iată cum –cu ajutorul Ribei, care face ca împrumuturile să crească necontenit– FMI-ul dictează politicile pe care trebuie să le ia guvernul român. Povestea Imperiului Otoman care s-a prăbuşit sau povestea Senegalului care a atins un record al sărăciei, se pare că se repetă şi în cazul României, şi asta doar mulţumită Ribei care –de-a lungul istoriei– s-a dovedit a fi cea mai redutabilă armă din mâna colonialiştilor economici.

Interzicerea Ribei din motive economice

Factor destabilizator al preţurilor

Piaţa este locul de întâlnire a ofertei cu cererea, oferta fiind forma sub care se înfăţişează rezultatele finale ale producţiei, iar cererea fiind nevoile umane solvabile.

Piaţa ideală, adică o piaţă cu concurenţa perfectă, se întâlneşte atunci când producătorii şi consumatorii sunt numeroşi şi au putere economică egală sau apropiată, astfel încât nu pot decide în mod unilateral dinamica şi nivelul preţurilor. Pe o astfel de piaţă,  preţurile se formează liber, adică doar în funcţie de cerere şi ofertă.

Atunci când cererea pentru un produs este mai mare decât oferta (cererea>oferta), preţul bunului respectiv creşte, ceea ce va determina reducerea cererii şi apropierea ei de ofertă.

Când cererea este mai mică decât oferta (cererea<oferta), preţul scade, stimulând cererea consumatorilor să crească pentru a se putea egaliza cu oferta bunului respectiv.

Punctul de intersecţie dintre curba cererii şi curba ofertei este preţul de echilibru. Acesta este preţul la care cererea şi oferta satisfăcute sunt egale, iar volumul vânzărilor este maxim.

Să presupunem că, pe piaţă, preţul s-ar stabili la un nivel superior celui de echilibru. Va rezulta, astfel, un surplus de produse, deoarece oferta este mai mare decât cererea. Excesul de ofertă va face presiuni asupra preţului de vânzare, determinând scăderea lui către preţul de echilibru.

Dacă presupunem că preţul de piaţă s-ar stabili sub nivelul celui de echilibru, cererea va fi mai mare decât oferta, existând un surplus de mărfuri. Excesul de cerere ar face presiuni asupra preţului, determinând creşterea acestuia spre preţul de echilibru.

Deci, preţul de echilibru constituie cel mai bun preţ al pieţei. Atunci când mărfurile se vând la preţul de echilibru atât consumatorii, cât şi producătorii maximizează interesele (profitul şi respectiv utilitatea în consum). Cu cât se apropie mai mult de preţul de echilibru, cu atât acţiunile agenţilor economici sunt încununate de succes. De aceea, preţul de echilibru este atât în interesul consumatorilor, cât şi al producătorilor sau a prestatorilor de servicii.

Aceste mecanisme de formare a preţurilor sunt valabile doar pentru o piaţă ideală. În realitate nu se poate întâlni o piaţă ideală, deoarece mai sunt şi alţi factori care pot influenţa preţurile, de exemplu: numărul mic al ofertanţilor, o transparenţă redusă a pieţei, bariere la intrarea pe piaţă etc.

Potrivit Şariei (legii islamice), pieţele trebuie să se apropie cât mai mult de piaţa ideală astfel încât şi preţurile de vânzare ale mărfurilor să se apropie de preţurile de echilibru. Conform economiei islamice trebuie eliminaţi toţi acei factori care împiedică o piaţă să se apropie şi mai mult de piaţa ideală. De exemplu, în ceea ce priveşte transparenţa pieţelor, profetul Muhammad (saws) a menţionat că vânzătorii din provincie trebuie lăsaţi să ajungă în oraş ca să poată vedea ce preţuri se practică pe piaţă pentru marfa lor, astfel încât aceşti vânzători să poată vinde marfa la preţul pieţei. Ca atare Profetul (saws) a interzis musulmanilor să întâmpine caravanele pentru a le cumpăra mărfurile, cât timp acestea nu ajunseseră încă în oraşe:

„Ibn  'Umar  (ra)  a  relatat  că  Trimisul lui  Allah  (saws)  a  zis:  Să  nu cumpăraţi  bunuri  de  la  o  caravană  până  ce  ei  nu  ajung  în  piaţă.”[22]

„Ibn  'Abbas  (ra)  a  relatat  cã  Trimisul lui  Allah  (saws)  a  zis:  Să  nu întâmpinaţi  pe  drum  caravanele  ce  cară  mărfuri,  pentru  a  cumpăra  de  la ei  şi  omul  din  oraş  să  nu  vândă  pentru  cel  de  la  ţară.  Ta'us  l-a  întrebat: Care  este  înţelesul  adevărat  al  acestor  vorbe?  El  a  zis:  Să  nu  lucreze  ca un  negustor  în  numele  lui.”[23]

Riba este un factor foarte important în formarea preţurilor, în economiile în care Riba are o largă răspândire. Iată că interzicerea Ribei nu este ceva surprinzător, deoarece această interdicţie se înscrie alături de interdicţia legată de transparenţa pieţelor. Deci, interzicerea Ribei este un pas făcut către piaţa ideală.

În economiile moderne din ţările occidentale, Riba s-a dovedit a fi un factor destabilizator al economiilor, deoarece rata dobânzilor a fost, probabil, factorul cel mai important în formarea preţurilor. O rată mică a dobânzilor face ca oamenii să ia mai multe credite. Evident că oamenii doresc să cheltuiască aceşti bani împrumutaţi, aceasta înseamnă că ei doresc să cumpere mărfuri, adică cererea creşte.

Atunci când cererea şi oferta sunt egale, aceasta înseamnă că mărfurile se vând la preţul de echilibru. Dacă cererea este crescută artificial prin micşorarea ratei dobânzilor, va apărea un dezechilibru pe piaţă deoarece cererea va fi mai mare decât oferta. Până când oferta nu va fi egală cu cererea (prin mărirea preţurilor sau prin mărirea cantităţii de mărfuri produse), mărfurile nu se vor vinde la preţul lor de echilibru. Aşa cum am arătat anterior, atunci când bunurile nu sunt vândute la preţul de echilibru au de pierdut atât ofertanţii (vânzătorii) cât şi cei care cer bunurile (cumpărătorii).

Riba – o armă cu două tăişuri

Guvernele din zilele noastre consideră că Riba este o armă puternică care serveşte scopurilor lor. Realitatea este că Riba este un cal troian pe care aceste guverne se încăpăţânează să-l ţină în ograda lor, deoarece această armă s-a întors de fiecare dată împotriva celor care au folosit-o, oricât de pricepuţi au fost cei care au mânuit-o.

Viaţa economică are urcuşurile şi coborâşurile ei. Mai exact spus, viaţa economică se compune dintr-o serie de cicluri economice, iar fiecare ciclu este compus din perioada de boom economic şi din perioada de recesiune.

În perioadele de recesiune economică, guvernele micşorează ratele dobânzilor. O rată mică a dobânzilor determină două lucruri: în primul rând determină creşterea cererii (deoarece consumatorii au mai mulţi bani proveniţi din împrumuturi) şi creşterea producţiei (deoarece producătorii pot lua credite cu dobânzi mai mici şi pot folosi aceşti bani ca să-şi extindă afacerile; în plus ei sunt motivaţi să producă mai mult şi din cauza cererii care creşte după micşorarea ratelor dobânzii). Ne întrebăm în mod logic, dacă o rată scăzută a dobânzii este atât de benefică pentru economie, nu ar fi mai eficient dacă dobânda nu ar mai exista deloc?

Cu adevărat, în cazul de mai sus, Riba este o armă în mâna guvernelor. Cu această armă guvernele pot „controla” preţurile şi pot stimula economia. Această stimulare este doar de moment, deoarece după ce economia se însănătoşeşte (adică se intra în perioada de boom economic), Riba este cea care o îmbolnăveşte. La fel ca o armă cu două tăişuri, aceasta se întoarce împotriva celor care au folosit-o: atunci când lucrurile merg bine şi oamenii fac împrumuturi ca să cumpere mai mult sau ca să investească banii, cei care dau credite cu Riba văd în aceasta şansa lor de a câştiga mai mult. Aceştia, din lăcomie, fac două lucruri distructive pentru economie: măresc ratele dobânzilor şi dau creditele cu prea mare uşurinţă, fără să mai verifice solvabilitatea debitorilor.  

Aceste două lucruri fac ca Riba să se întoarcă împotriva oamenilor şi a guvernelor şi duc direct la o nouă recesiune economică, deoarece ratele mari ale dobânzilor vor face ca oamenii să nu mai ia credite, iar clienţii insolvabili vor crea blocaje economice din cauză că nu-şi for putea plăti datoriile. Furnizorii care trebuie să primească bani de la clienţii insolvabili, nu-şi vor putea plăti datoriile lor până nu vor primi bani de la aceştia. Furnizorii furnizorilor vor păţi la fel şi aşa mai departe. Pe cât sunt mai mulţi clienţi insolvabili, pe atât valul datoriilor neplătite este mai mare, iar în timp acest val se va transforma într-un tsunami cu efecte devastatoare pentru întreaga economie.

Criza economică prin care trece economia globală din 2008 are exact aceeaşi poveste. Însă aceasta nu este singura criză prin care a trecut economia globală. Crizele au zdruncinat economia globală şi la începutul anilor '30 şi în anii '70 şi, acum, în anii 2000. De fiecare dată aceste crize au avut ca punct de plecare ţara în care Riba are cea mai mare răspândire. Valul crizei economice a cuprins şi alte ţări, iar în cele din urmă acest val s-a transformat într-un tsunami care a cuprins întreaga planetă.

Riba creează o clasă de paraziţi sociali

Munca este preţuită în islam. Aceasta este atât de preţuită încât, uneori, poate fi considerată un act de venerare al lui Allah dacă se întrunesc anumite condiţii: să existe o intenţie curată, munca să fie halal (permisă d.p.d.v. islamic) şi să fie făcută pentru a ajuta familia şi societatea.

Deci, musulmanii sunt încurajaţi să-şi câştige traiul prin muncă cinstită. Comerţul, producerea de bunuri şi servicii, munca în domeniul sanitar, educaţia etc., toate acestea sunt feluri diverse în care un musulman îşi poate aduce contribuţia la societatea în care trăieşte. Însă atunci când există Riba se creează o clasă socială aparte, care nu aduce nici un aport la societate, dimpotrivă această clasă constă în cei care au bani şi îi împrumută pentru a obţine Riba. Aceşti oameni nu muncesc, ci trăiesc din munca celor care le plătesc Riba.

Shaykh Yusuf al-Qaradawi spunea referitor la această clasă socială care se formează din cauza Ribei:

„(...) bizuirea pe Riba îi împiedică pe oameni de la muncă pentru a dobândi câştiguri, căci dacă stăpânul banilor constată că poate să obţină mai mulţi bani printr-un contract cu Riba, atunci nu se va mai strădui să dobândească prin muncă banii necesari traiului, nu va mai fi dispus să suporte greutăţile muncii, negoţului şi îndeletnicirilor dificile, ceea ce va duce la întreruperea activităţii vizând crearea de bunuri. Or se ştie că cele necesare oamenilor se dobândesc prin comerţ, prin practicarea unor meserii şi activităţi industriale şi din imobile.”

Inflaţia

„Narat de Ibn Mas'ud: Profetul (saws) a zis: Chiar dacă Riba este mare, (în final) aceasta va ajunge să fie o sumă mică”[24]

 Cum adică Riba va ajunge să fie o sumă mică? Oare Profetul (saws) se referea doar la akhira (Viaţa de Apoi), în sensul că sadaqa (milostenia) şi faptele bune făcute din Riba nu vor fi luate în considerare de Allah? Sau Profetul (saws) se referea şi la dunya (viaţa mundană)? Dacă analizăm cu atenţie hadisul, vom înţelege că Profetul se referea şi la dunya (viaţa mundană), nu doar la akhira (viaţa de după moarte).

De fapt, Profetul Muhammad (saws) acum 1400 de ani s-a referit la un proces economic pe care ştiinţa economică l-a scos la iveală abia în zilele noastre, şi anume la legătura dintre inflaţie şi Riba. Mesajul transmis de Profet (saws) poate părea neclar, dar trebuie să ţinem cont că acum 1400 de ani termenul „inflaţie” nu exista, iar el a folosit termenii de atunci pentru a explica procesul inflaţionist pe care ştiinţa l-a scos la iveală abia în epoca modernă.

Evident că apare întrebarea: cum ar fi putut un om de acum 1400 de ani să vorbească despre ceva ce nu ştia? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne amintim că atât Coranul cât şi Sunna au fost revelate de Allah, iar Allah este Al-'Alym (Atotateştiutor).

Legătura dintre Riba şi inflaţie, pe care Profetul (saws) a menţionat-o în acest hadis, a fost scoasă la iveală şi demonstrată de către economia modernă.

Riba este un mod de a obţine venituri fără niciun efort. De aceea –acolo unde Riba este permisă– este foarte probabil ca proprietarii de capitaluri să vrea să obţină astfel de venituri. Deci, mulţi dintre aceştia vor prefera să dea cât mai multe credite cu Riba. Debitorii vor dori să cheltuiască banii obţinuţi din aceste credite, iar cererea va exploda, practic.

Oferta este reprezentată de producători. Pentru a egala cererea care a crescut, producătorii au două opţiuni: fie produc mai multe bunuri pentru a satisface cererea mărită, fie continuă să producă aceeaşi cantitate de mărfuri, dar măresc preţurile deoarece cei care cer aceste bunuri (adică clienţii) au mai mulţi bani, proveniţi din împrumuturi.

Dacă producătorii ar creşte cantitatea de bunuri produse, atunci lucrurile ar decurge foarte bine. În realitate producătorii aleg să crească preţurile deoarece acest lucru este mult mai simplu de făcut decât să crească producţia. Deci cantitatea de bunuri şi servicii rămâne constantă, dar masa monetară continuă să fie ridicată, iar diferenţa dintre ele este inflaţia.

Inflaţia este definită ca fiind decalajul existent între cererea absolută nominală şi cantitatea reală de bunuri şi servicii pe care agenţii economici le pot oferi efectiv pe piaţă, adică inflaţia un excedent de masă monetară care nu are acoperire într-o ofertă reală de bunuri şi servicii. Mărimea inflaţiei este măsurată tocmai prin excedentul de monedă în circulaţie, fără acoperire în bunuri sau servicii necesare populaţiei.

Inflaţiea generată prin Riba are multe efecte negative, printre care menţionăm:

-          Descurajează investiţiile.

-          Favorizează specula.

-          Redistribuie veniturile în favoarea celor puternici.

-          Scade puterea de cumpărare a banilor. Acest efect negativ este cel mai devastator dintre cele menţionate şi afectează întreaga populaţie.

Inflaţia, datorită puterii scăzute de cumpărare a banilor, afectează toţi participanţii la viaţa economică:

-          Consumatorii, în special cei cu venituri mici şi relativ fixe (adică majoritatea salariaţilor) sunt puternic afectaţi, deoarece în perioada inflaţionistă costul vieţii creşte. Cum, de obicei, creşterea veniturilor nu compensează cu rata inflaţiei, standardul de viaţă scade.

-          Afacerile sunt şi ele afectate de inflaţie deoarece aceasta produce instabilitate economică, creşte riscul la investiţii, iar –din cauza scăderii puterii de cumpărare a banilor– valoarea reală a profiturilor se diminuează, costurile cresc şi previzionarea acestora devine aproape imposibilă.

-          Persoanele care economisesc sunt afectate. Chiar şi cei care ţin banii la bancă pentru a lua Riba sunt afectaţi dacă rata dobânzii nu depăşeşte rata inflaţiei (rata dobânzii ≤ rata inflaţiei), valoarea reală a depozitelor bancare scade, suma depozitată fiind mai mică decât suma iniţială depozitată.

-          Creditorii, inclusiv creditorii care dau credite cu Riba, sunt afectaţi. Dacă rata dobânzii este mai mică decât rata inflaţiei (rata dobânzii < rata inflaţiei), suma rambursată de debitori va valora mai puţin decât suma împrumutată, datorită scăderii puterii de cumpărare a banilor.

Aşadar, iată cum şi cei care folosesc Riba sunt afectaţi, în cele din urmă, de aceasta. Acest lucru este menţionat de Profetul Muhammad (saws) în hadisul amintit mai sus: Riba generează inflaţie, inflaţia generează scăderea puterii de cumpărare a banilor, iar în cele din urmă cel care a împrumutat bani cu Riba nu câştigă aproape nimic, deoarece banii primiţi de la debitor (principal+Riba) pot cumpăra aproape aceeaşi cantitate de bunuri pe care o puteau cumpăra banii împrumutaţi (doar principalul).

Această legătură dintre inflaţie şi Riba (dobândă) nu mai este de mult un secret pentru ştiinţa economică modernă şi este menţionată chiar şi pe Wikipedia:

„Un important mecanism economic de creştere economică este prin micşorarea ratei dobânzilor, prin care se reduc costurile pentru consumatori atunci când cumpără produsele pe datorie, iar firmele pot face împrumuturi la costuri mai mici pentru a mări producţia. În timp de acest lucru poate îmbunătăţi activitatea economică, poate de asemenea să ducă la creşterea inflaţiei.”

Supraproducţia

Abul 'Ala Al-Maududi în cartea intitulată „Al-Riba” a menţionat că Riba poate fi o cale către supraproducţie. Într-adevăr el a avut dreptate, deoarece atunci când nu duce la inflaţie, Riba duce la supraproducţie. Cei care dau credite cu Riba ajung să dea aceste credite cu uşurinţă şi cu rate relativ mici ale dobânzii. Astfel producătorii, din dorinţa de a-şi extinde afacerea, îşi investesc banii fără să se oprească şi vor mări capacitatea de producţie. După apariţia fenomenului de supraproducţie, preţurile mărfurilor încep să scadă, iar comercianţii ajung să nu mai aibă nici o speranţă în ceea ce priveşte câştigul datorită abundenţei mărfurilor de pe piaţă şi scăderii preţurilor acestora.

O zi de mâine mai săracă

Banii care se obţin uşor din Riba stimulează lăcomia. Astfel, din dorinţa de a câştiga cât mai mult, cei care dau bani cu dobândă vor dori să dea cât mai multe credite. Prin creditele (cu sau fără Riba) pe care le iau, oamenii cheltuiesc azi banii zilei de mâine, însă Riba şi dorinţa de câştig fac ca să de dea un număr exagerat de credite, chiar şi atunci când debitorii prezintă un risc ridicat de insolvabilitate.

Deci Riba duce la un comportament iraţional şi la cheltuirea banilor zilei de mâine, sărăcind astfel generaţiile viitoare. Referitor la această situaţie, Muhammad Ayub spunea:

„Îndatorarea excesivă şi manipularea acesteia reprezintă trăsăturile izbitoare ale mecanismului economic bazat pe dobândă: datoria de ieri poate fi achitată prin noi credite care se iau azi. (...) Nimănui nu îi pasă cine va plăti datoria: care generaţii viitoare şi de unde? Acest tip de comportament –evitarea achitării datoriilor curente– nu este acceptat în nici o religie divină.” 



[1] Sahih Bukhari, Volumul 3, Cartea Creditelor, Plata Creditelor, Păstrarea proprietăţilor, Falimentul (41), hadis nr. 579; The Hadith Software Version 1.0, www.islamasoft.co.uk

[2] Abu Dawud, Cartea Tranzacţii comerciale (16), hadis nr. 3341; The Hadith Software Version 1.0, www.islamasoft.co.uk

[3] Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Rum (30), versetul 39.

[4] Coranul- traducerea sensurilor, Sura An-Nisa (4), versetele 160, 161.

[5] Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Imran (3), versetul 130.

[6] Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Baqara (2), versetele 275-281.

[7] Sahih Bukhari, Volumul 3, Cartea Vânzări şi Comerţ (34), hadis nr. 386; The Hadith Software Version 1.0, www.islamasoft.co.uk

[8] Sahih Muslim, Cartea Tranzacţiilor (10),  hadis nr. 3878; The Hadith Software Version 1.0, www.islamasoft.co.uk

[9] Sahih Bukhari, Volumul 5, Cartea Vânzări şi Comerţ (58), hadis nr. 159; The Hadith Software Version 1.0, www.islamasoft.co.uk

[10] Ibn Majah, Kitab al-Tijarat, Bab al-taghliz  fi  al-riba; Musnad Ahmad; Narat de al-Haakim, 2/37; Saheeh al-Jami', 3542

[11] Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Imran (3), versetul 130.

[12] Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Baqara (2), versetele 278-279.

[13] Abu Dawud, Cartea Tranzacţiilor Comerciale (16), hadis nr. 3325. The Hadith Software Version 1.0, www.islamasoft.co.uk

[14] Coranul- traducerea sensurilor, Sura An-Nisa (4), versetul 161.

[15] Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Baqara (2), versetele 278-279.

[16] Sahih Bukhari, Cartea Pedeapsa necredincioşilor în război cu Allah şi Profetul Său (82), nr. 840; http://guidedways.com/book_display-book-82-translator-1-start-40-number-831.htm

[17] Biblia Creştin-Ortodoxă, Iezechiel, Cap. 18, versetul 13

[18] Biblia Creştin-Ortodoxă, Iezechiel, Cap. 22, versetul 12

[19] Biblia Creştin-Ortodoxă, Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 22, versetul 25

[20] Biblia Creştin-Ortodoxă, Luca, Cap. 6, versetul 35

[21] Biblia Creştin-Ortodoxă, Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 23, versetele 19, 20

[22] Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, Cap. 355, nr. 1782, p. 502.

[23] Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, Cap. 355, nr. 1783, p. 503.

[24] Ibn Majah, Kitab al-Tijarat, Bab al-taghliz  fi  al-riba; Musnad Ahmad; Narat de al-Haakim, 2/37; Saheeh al-Jami', 3542;