Ijarah

Definiţie şi permisivitate

În traducere directă, cuvântul „Ijarah” înseamnă „închiriere”. Totuşi, spre deosebire de limba română, în limba arabă „Ijarah” are un înţeles mai larg, acelaşi termen se foloseşte şi în cazul închirierii pământului sau al muncii. Am putea defini Ijarah ca fiind folosirea uzufructului unui bun tangibil sau intangibil pentru o anumită perioadă în schimbul unei plăţi. Uzufructul reprezintă dreptul unei persoane de a folosi pe deplin un bun care aparţine altei persoane şi pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept.

Ijarah se aseamană cu Leasingul folosit în zilele noastre, singura diferenţă este că Ijarah trebuie să se supună mai multor reguli în aşa fel încât în contract să nu existe Gharar/ambiguitate sau Riba.

Permisibilitatea Ijarah se regăseşte chiar în Coran, unde se spune că însuşi profetul Moise/Musa (saws) a închiriat munca lui pentru o anumită recompensă:

„A zis una dintre ele: «Tată, ia-l cu simbrie, căci cel mai bun pe care-l poţi lua cu simbrie este cel puternic şi vrednic de încredere!»/  I-a zis lui: «Eu voiesc sã-ţi dau de nevastă una din aceste două copile ale mele, cu condiţia să mă slujeşti opt ani. Iar de vei împlini zece, aceasta este de la tine, căci eu nu voiesc să te împovărez, ci mă vei afla pe mine - dacă va voi Allah - printre făcătorii de bine»”[1]

De asemeanea, există hadisuri care atestă faptul că profetul Muhammad (saws) a folosit şi a permis Ijarah:

„Narat de Abdullah: Profetului lui Allah a închiriat pământ evreilor din Khaibar cu condiţia ca ei să-l muncească şi să-l cultive şi să ia jumătate din producţia lui”[2]

„Plătiţi muncitorului salariul său, înainte ca sudoarea lui să se usuce”[3]

„A fost narat că profetul a spus: „Cel care angajează o persoană trebuie să-i spună salariul”[4]

Condiţiile contractului de Ijarah/Leasing

Deoarece sunt multe condiţii pe care trebuie să le îndeplinească contractul de Ijarah pentru a fi valabil, le vom analiza în funcţie de părţile esenţiale ale contractului: 

Uzufructul

Prin contractul de Ijarah se poate închiria atât bunuri cât şi munca oamenilor. Utilajele, maşinile, vapoarele, casele, terenurile, hainele, bijuteriile, animalele, jucăriile sunt printre bunurie care pot fi închiriate. Totuşi, în economia islamică nu orice bun poate fi închiriat, deoarece trebuie să se evite Gharar şi Riba.

În primul rând, uzufructul trebuie să fie halal. Nu este permis să se închirieze lucruri care sunt haram (ustensile pentru fabricarea băuturilor alcoolice, nargilele etc) sau lucruri care sunt folosite în scopuri haram (butoaie dacă sunt folosite pentru depozitarea vinului, utilaje dacă sunt folosite pentru fabricarea de lucruri haram etc). De asemenea, este interzisă închirierea de muncă sau servicii haram (prostituţie, vânzarea de narcotice, munca într-o bancă convenţională etc) sau închirierea de munci sau servicii care duc la ceva haram (reclama unei bănci care foloseşte dobândă, munca într-un loc unde se vinde ceva haram etc).

În al doilea rând, pentru a evita Gharar/ambiguitatea trebuie bine specificat în contract care este bunul de închiriat sau care sunt serviciile/munca care urmează a fi prestate.

În al treilea rând, trebuie evitată Riba. Acesta este şi motivul pentru care nu este permisă închirierea banilor sau a altor bunuri care se consumă integral la utilizare. De exemplu, nu este permisă închirierea de combustibil, muniţie etc.

Părţile contractante

Ijarah este un contract bilateral; pe de o parte este cel care dă în chirie, furnizorul, iar pe de cealaltă parte este cel care ia în chirie, numit chiriaş sau beneficiar. Conform Şariei, fiecare din părţi are drepturi şi obligaţii bine stabilite. Fără respectarea cu stricteţe a acestor norme, contractul de Ijarah nu este valid.

Furnizor

Chiriaş/Beneficiar

Acesta trebuie să fie proprietarul bunului pe care îl închiriază.

Acesta beneficiază doar de uzufruct. Ceea ce înseamnă că el este doar utilizatorul, nu şi proprietatul bunului/serviciilor închiriate.

Primeşte banii în urma riscurilor rezultate de pe urma faptului că este proprietar.

Plăteşte pentru folosirea bunului / serviciilor închiriate.

Suportă cheltuielile ce-i revin din faptul că este proprietar: plata asigurării Takaful, plata impozitelor impuse de guvern, pierderi provenite din defecte de fabricaţie a bunului închiriat etc.

Suportă cheltuielile de mentenanţă a bunui închiriat. Este vorba de cheltuielile care apar zi de zi pentru întreţinerea bunului.

 

Este responsabil pentru distrugerea bunului închiriat datorată neglijenţei, dar nu este responsabil pentru distrugerea bunului în situaţii care nu ţin de el (ca de exemplu distrugerea bunului din cauza unui defect de fabricaţie).

Este foarte important ca cel care închiriază să fie proprietarul bunului pe toată durata contractului şi să-şi asume riscurile şi responsabilităţile care-i revin din aceasta. Din păcate, în special în ţările Occidentale, sunt multe firme de leasing care prin contract aruncă responsabilităţile lor asupra chiriaşilor. Aceste forme de leasing sunt haram pentru că ele se aseamănă cu Riba, deoarece – ca şi în cazul Ribei – proprietarul ia un venit fără niciun fel de risc sau responsabilitate. Mai mult decât atât, unele firme trec bunul în proprietatea chiriaşului în timpul contractului de leasing. Toate acestea şi multe altele fac ca anumite contracte de leasing practicate de unele firme să exploateze mai mult clienţii decât împrumuturile cu dobândă.

Perioada

Cel care dă în chirie, furnizorul, trebuie să fie proprietarul bunului pe toată durata contractului de Ijarah.

În cazul bunurilor

În cazul muncii/serviciilor

Perioada contractului de Ijarah începe din momentul în care bunul intră în posesia chiriaşului şi se încheie în funcţie de cum se înţeleg părţile în contract.

Durata contractului sau timpul de muncă (programul) trebuie să se ştie.

Observaţie: Contractul de Ijarah nu poate să dureze mai mult decât durata de viaţă a bunului închiriat.

 

Este important de menţionat că multe firme de leasing din Occident închiriază bunul nu de la momentul în care chiriaşul intră în posesia bunului, ci de la momentul în care acesta îşi exprimă intenţia că vrea să închirieze bunul. Mai precis, un client merge la o firma de leasing şi îşi exprimă intenţia că vrea să cumpere o maşină. Firma de leasing în loc să înceapă contractul de leasing în momentul în care chiriaşul intră în posesia maşinii, începe periaoada de leasing în momentul în care chiriaşul semnează contractul. De la momentul semnării contractului până în momentul în care maşina este livrată, chiriaşul trebuie să plătească chirie fără ca el să poată utiliza maşina. Un astfel de contract este haram.

Plata

Felul în care se face plata trebuie bine stabilit în contract pentru a se evita Gharar/ambiguitatea.

De asemenea, preţul se stabileşte cu acordul ambelor părţi (furniz   zor şi chiriaş) şi este negociabil.

În funcţie de momentul la care se face plata, aceasta poate fi:

-         integrală şi la momentul semnării contractului;

-         integrală şi amânată (la un moment ulterior semnării contractului);

-         în mai multe tranşe.

 În funcţie de modalitatea de plată, aceasta poate fi:

-         în bani, aur sau argint;

-         în alte bunuri sau servicii. În momentul în care se plăteşte cu alte bunuri, acestea nu trebuie să fie de acelaşi fel cu bunul închiriat, pentru că ar fi Riba al-Fadl, iar această tranzacţie ar fi haram.

În cazul celor mai multor bunuri, preţul chiriei poate fi o sumă fixă, însă în cazul închirierii pământului, această modalitate de închiriere este interzisă. Dacă ar fi o sumă fixă, aceasta ar fi precum Riba, deoarece chiar dacă ar face sau nu recoltă, chiriaşul tot ar trebui să plătească acea sumă.  Atunci când se închiriază terenuri pentru agricultură, se plăteşte un procent din producţia obţinută şi nu o cantitate fixă din producţia obţinută sau o sumă fixă de bani. Referitor la aceasta, şeikh Yusuf al-Qaradawi spunea:

„Profetul –Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!– a interzis închirierea pământului în schimbul unei anumite producţii realizate pe el şi nu a admis decât arendarea în schimbul unei părţi (un sfert, o treime, jumătate etc) din producţia realizată efectiv. Altfel spus, este vorba de un procent din recolta realizată. În felul acesta, ambele părţi îşi iau partea cuvenită din recolta realizată sau suportă pierderea, în cazul în care recolta a fost compromisă. Stabilirea unei anumite cantităţi pentru una din părţile contractante, astfel încât aceasta să beneficieze de recoltă, indiferent de producţie, în vreme ce partea cealaltă suportă doar sudoarea, truda şi necazurile, seamănă foarte bine cu practicarea cametei şi a jocurilor de noroc.”[5]

Sub-închirierea

Leasingul este o vânzare a uzufructului, nu a bunului. În urma unei vânzări obişnuite, noul proprietar poate revinde bunul. Prin deducţie şi chiriaşul poate vinde uzufructul în leasig, deoarece chiriaşul este proprietarul uzufructului.

Toţi savanţii musulmani sunt în unanimitate de acord că sub-închirierea este permisă, însă ei au opinii diferite în ce priveşte condiţiile în care sub-închirierea este permisă.

Conform Al-Rawdah al-Nadiyyah fi al-Fatawa al-Shar‘iyyah, publicat de Banca al-Faisal din Bahrain, sub-închirierea este permisă atât timp cât chiriaşul are acordul proprietarului.

Şeikhul Muhammad Salih al-Munajjid a spus că se poate sub-închiria, cu excepţia cazului în care este menţionat în contract că sub-închirierea este interzisă.

Economistul Taqi Usmani a spus că pentru sub-închiriere este nevoie de permisiunea proprietarului doar dacă în sub-închiriere bunul este folosit pentru alt scop decât cel pentru care a fost închiriat.

Şi şeikh-ul Ibn Uthaymin a permis sub-închirierea serviciilor şi a muncii.

Toţi cei patru imami fondatori ai şcolilor de gândire islamică au fost de acord cu sub-închirierea, însă ei au avut opinii diferite în ce priveşte preţul sub-închirierii. Conform şcolilor şafi'i şi hanbali, sub-închirierea este permisă chiar şi în cazul în care aduce un profit. Imamul Abu Hanifa consideră profitul din sub-închiriere ca fiind nepermis (haram) şi că acest profit trebui dat de pomană (sadaqa).

Comitetul Permanent din Arabia Saudită a emis o fatwa în care afirmă că venitul revenit de pe urma sub-închirierii este permis, spunând că un chiriaş poate sub-închiria pe o sumă mai mică, egală sau mai mare decât valoarea chiriei pe care o plăteşte. Totuşi, Comitetul a pus unele condiţii: perioada din contractul de sub-închiriere să nu fie mai lungă decât perioada din contractul iniţial, chiriaşul nu poate să sub-închirieze dacă proprietarul a trecut în contract că nu permite sub-închirierea, chiriaşul nu poate sub-închiria anumitor meserii, în funcţie de cum au fost condiţiile din contract.

Tipurile de leasing

Există mai multe tipuri de leasing, în funcţie de ceea ce se închiriază, în funcţie de modalitatea de plată şi în funcţie de ce se întâmplă cu titul de proprietate. Tipurile principale ale Ijarah sunt:

Închirierea bunurilor

Ijarah taşghilie (Leasingul operaţional)

Leasingul operaţional islamic nu diferă de leasingul operaţional practicat în Occident. În acest tip de leasing, proprietarul închiriază bunul său pe o perioadă determinată de timp. După terminarea perioadei de timp, bunul rămâne tot în proprietatea celui care l-a dat în chirie. Acest tip de leasing este permis în islam, atât timp cât se respectă regulile de bază pentru închiriere (cel care închiriază să fie proprietarul, să nu se închirieze bunuri care se epuizează într-un singur proces de producţie etc)

Ijarah tamwilie/muntahia bi-tamlik (Leasingul financiar islamic)

Leasingul financiar mai este numit şi Ijarah muntahia bi-tamlik, în tracucere mot-a-mot: „Leasingul care se termină cu proprietatea”. Mai exact, în acest timp de leasing proprietarul închiriază bunul, iar la sfârşitul perioadei de leasing bunul iese din proprietatea furnizorului şi intră în proprietatea chiriaşului. Ijarah muntahia bi-tamlik mai poartă şi denumirea de Ijarah wa Iqtina. Acest tip de leasing nu este unanim acceptat în lumea islamică. De exemplu, Corpul Superior al Consiliului Savanţilor din Arabia Saudită (care conţine nume sonore precum: şaykh ‘Abd al-‘Azeez ibn ‘Abd-Allaah Aal al-Shaykh, şaykh Saalih al-Lahaydaan, dr. Saalih al-Fawzaan, şaykh Muhammad ibn Saalih al-‘Uthaymeen, şaykh Bakr ibn ‘Abd-Allaah Abu Zayd) consideră acest tip de leasig haram din trei motive principale:

-         Este o combinaţie de două tranzacţii într-una şi există o contradicţie între termenii celor două tranzacţii.

-         Cel care închiriază include preţul de achiziţie al bunului în chiria lunară, iar chiraşul nu poate vinde bunul până la sfârşitul perioadei de leasing. Acest lucru poate genera multe dificultăţi pentru chiriaş în cazul în care nu mai poate continua să plătească chiria până la sfârşitul perioadei de leasing. Un chiriaş în această situaţie este într-un cerc vicios: nici nu poate plăti şi nici nu poate vinde bunul închiriat, pentru că nu este proprietatea lui.

-         Acest tip de leasing îi poate face pe mulţi chiriaşi să se supra-îndatoreze şi este periculos şi pentru cei care dau în chirie, deoarece există ricul ca acei chiriaşi supra-îndatoraţi să nu-ţi mai plătească datoriile.

Totuşi, opinia că acest tip de leasing este interzis, este una izolată. Majoritatea savanţilor musulmani consideră că acest tip de leasing este permis, cu anumite restricţii. De obicei, firmele de leasing din Occident nu ţin cont de aceste restricţii. Musulmanii din Occident ar trebui să fie prudenţi dacă apelează la aceste firme de leasing, deoarece majoritatea contractelor sunt haram şi se dovedesc a fi exploatative pentru chiriaşi. Consiliul European de Fatwa şi Cercetare printr-o decizie a recunoscut Ijarah muntahia bi-tamlik.

Consiliul de Fiqh Islamic din Arabia Saudită a recunoscut şi reglementat Ijarah muntahia bi-tamlik. Consiliul a definit acest tip de leasing ca:

„Un contract (le leasing) prin care bunul devine proprietatea chiriaşului, cu condiţia ca acesta să plătească toate ratele. Aceasta (intrarea în proprietate) se poate face printr-un contract separat sau printr-o promisiune de a da bunul, după ce chiriaşul a plătit chiria în întregime.”[6]

Mai mult decât atât, Banca Islamică de Dezvoltare, aduce argumente în favoarea Leasingului Financiar în comparaţie cu Leasingul Operaţional. În leasingul operaţional bunul este închiriat pentru perioade scurte de timp şi după terminarea acelei perioade bunul aparţine tot proprietarului iniţial. Asta poate face ca bunul să fie întrebuinţat greşit şi iresponsabil de către chiriaş. În schimb, în leasingul financiar, la sfârşitul perioadei, chiriaşul devine proprietarul bunului. Asta determină chiriaşul să utilizeze bunul cu atenţie, având grijă ca acesta să nu se deterioreze.

Băncile islamice din Malaezia până în SUA folosesc acest tip de leasing. Mulţumită reglementărilor AAOIFI, au fost elaborate standarde şi proceduri pentru Ijarah muntahia bi-tamlik astfel încât să nu existe contracte folosite în paralel care sunt dependente unul de celălalt.  Paşii pentru acest tip de leasing sunt:

1. Clientul merge la bancă şi spune ce bun doreşte să achiziţioneze. Banca ia un avans de la client ca garanţie, pentru a se asigura de credibilitatea clientului. Acest avans, cu permisiunea clientului, poate fi reinvestit de bancă sau, mai tarziu, poate fi considerat chirie în avans.

2. Banca cumpără direct bunul sau numeşte un agent care să cumpere bunul în locul ei.

3. Când bunul intră în proprietatea băncii, aceasta are dreptul să-l închirieze.

4. Clientul începe să plătească chiria din momentul în care primeşte bunul.

5. Dacă pe perioada leasingului clientul nu mai plăteşte chiria, banca îşi poate lua bunul înapoi sau clientul poate cumpăra bunul (la valoarea reziduală sau la valoarea de piaţă).

6. În cazul în care totul decurge normal, la sfârşitul perioadei de leasing, dreptul de proprietatea poate trece de la furnizor la chiriaş în 3 moduri:

-         Promisiunea băncii de a vinde bunul la sfârşitul perioadei de leasing. Banca face această promisiune la începutul perioadei. La sfârşitul perioadei se mai încheie un contract de vânzare-cumpărare prin care bunul trece în proprietatea clientului. Acest contract este doar o formalitate, doarece plata chiriei s-a făcut deja până la acest moment, iar banca şi-a amortizat deja cheltuielile.

-         Promisiunea că bunul va fi dat ca hibah (dar/cadou) la sfârşitul perioadei de leasing.

-         Promisiunea că bunul va fi dat ca hibah (dar/cadou)condiţionat, la sfârşitul perioadei de leasing. Adică bunul este dat ca dar la sfârşitul perioadei de leasing, dar cu o condiţie (condiţia se trece în contract şi ar putea fi de exemplu: achitarea tranşelor de chirie restantă).

Închirierea muncii şi a serviciilor

Ijarah include orice formă de angajare a forţei de muncă în schimbul unei recompense. Cele mai des întâlnite sunt: salarizarea şi Jualah.

Jualah este o formă de plată a serviciilor cuiva, în cazul întâmplării unui eveniment. Este ca şi cum angajatorul spune: „Te plătesc atât, dacă poţi să faci cutare lucru. Dacă nu faci, atunci nu primeşti nimic”. Jualah este diferită de angajare, deoarece în cazul angajării, tipul de muncă şi salariul trebuie ştiute fară dubiu/Gharar.

Jualah este utilă atunci când este vorba de găsirea unei proprietăţi pierdute, unde nu se ştie sigur dacă se poate sau nu să fie găsită. Totuşi cea mai mare aplicabilitate în zilele noastre are contractul Jualah în cazul agenţilor de vânzări. Aceştia sunt plătiţi în funcţie de comision: dacă reuşesc să vândă, ei primesc o parte din valoarea vânzărilor, dacă nu reuşesc, atunci îşi irosesc resursele şi energia fără să primească nimic în schimb.



[1] Coranul- traducerea sensurilor, Sura Qasas (28), versetele 26, 27.

[2] Sahih Bukhari, Cartea Parteneriatului (44), nr. 678

[3] Malaysia International Islamic Financial Centre (MIFC), Ijarah, Section 4: Legitimacy of Ijarah Contract

[4] Malaysia International Islamic Financial Centre (MIFC), Ijarah, Section 4: Legitimacy of Ijarah Contract

[5] Yusuf al-Qardawi, Permis şi interzis în islam, Liga Islamică şi Culturală din România, Bucureşti, România, pag. 265. 

[6] Muhammad Hasan al-Jeezaani, Fiqh al-Nawaazil , 3/301, http://islamqa.com/en/ref/100797