Murabaha
Cuvântul Murabaha îşi are originea în
cuvântul arăbesc ”rabh”, care înseamnă profit. Denumirea completă ar fi ”Bai
al-Murabaha”, în traducere mot-a-mot ”vânzare profitabilă” sau mai bine spus
”vânzare la un preţ mai mare”. Deci Murabaha este, la bază, o tranzacţie
comercială folosită de băncile islamice. Mai precis, banca cumpără un bun de la
o terţă parte la cererea cumpărătorului, iar apoi vinde bunul cumpărătorului la
un preţ mai mare, urmând ca acesta din urmă să plăteacă mai târziu (integral
sau în rate). În această tranzacţie cumpărătorul ştie cu exactitate preţul
bunului de la vânzător şi acceptă să plătească băncii un preţ mai mare (preţul
de vânzare + profitul băncii), urmând ca plata către bancă să fie făcută
ulterior de către cumpărător.
Murabaha este o
tranzacţie între 3 părţi: vânzătorul, cumpărătorul şi banca. Etapele acestei
tranzacţii sunt următoarele:
|
1
|
Cumpărătorul
vrea să achiziţioneze un bun de la un vânzător. Deoarece nu are suficienţi
bani, cumpărătorul merge la bancă şi cere băncii să cumpere acel bun. Apoi
cumpărătorul face ”Promisiunea de cumpărare”, în care se angajează să cumpere
acel bun de la bancă. Sunt multe controverse dacă această ”Promisiune de
cumpărare” este executorie în cazul în care cumpărătorul nu se ţine de
promisiune. În acest caz poate cea mai pragmatică opinie este cea emisă de
anumiţi savanţi din şcoala Maliki. Aceştia consideră că instanţele ar trebui
să execute doar în cazurile în care cumpărătorul a adus daune băncii
determinând-o să facă anumite cheltuieli sau să presteze anumite servicii pe
baza promisiunii făcute de cumpărător.
|
|
2
|
Banca
desemnează o persoană care să ia în posesie bunul pe numele ei. Acea persoană
poate fi:
|
|
|
a)
|
Un
angajat al băncii care să ia bunul de la vânzător. Această variantă este ideală,
însă este greu de pus în practică deoarece ar crea probleme manageriale şi ar
putea să deschidă calea spre corupţie.
|
|
|
b)
|
Se
face un contract de împuternicire între bancă şi o terţă persoană, împuternicită
de bancă să ia bunul de la vânzător.
|
|
|
c)
|
Se
face un contract de împuternicire între bancă şi cumpărător. Cumpărătorul
este doar împuternicit de bancă să ia bunul de la vânzător. În acestă etapă,
deşi bunul este ridicat de cumpărător, totuşi bunul trebuie trecut în proprietatea
băncii, iar plata trebuie făcută de bancă direct la vânzător. Dacă această
etapă nu este tratată cu cea mai mare atenţie, atunci e foarte probabil ca
tranzacţia să încalce normele Şariei, devenind un produs bancar incompatibil
cu ceea ce trebuie să ofere o bancă islamică.
|
|
3
|
Persoana
împuternicită de bancă ia bunul de la vânzător.
|
|
4
|
Banca
face plata direct la vânzător.
|
|
5
|
Cumpărătorul
semnează cu banca contractul de Mudaraba. Cumpărătorul se angajează să
plătească băncii o sumă mai mare decât a costat bunul la vânzător. Suma pe
care cumpărătorul urmează să o plătească băncii (preţul de achiziţie de la
vânzător+ profitul băncii) se stabileşte de comun acord între bancă şi
cumpărător.
|
|
6
|
Cumpărătorul
face ulterior plata către bancă, fără reduceri sau adaosuri la contractul de
Mudaraba semnat deja cu banca.
|
Este important de menţionat că Murabaha, nu se poate face
în cazul valutelor, aurului şi argintului. Acestea intră sub incidenţa unui alt
tip de tranzacţie comercială numită Bai as-Sarf. După cum s-a menţionat în
capitolul anterior, tranzacţiile valutare trebuie făcute pe loc, nepermiţându-se
amânări ale plăţii. Orice amânare ar implica Riba al-Fadl. Se pare că 70% din
fondurile de finanţare islamice sunt folosite pentru tranzacţii Murabaha pe
termen scurt. Din nefericire acesta este un procent foarte mare, iar finanţele
islamice nu-şi vor atinge niciodată scopul atât timp cât nu vor încerca să facă
parteneriatele (Mudaraba şi Muşaraka) principalul lor obiectiv. Referitor la
produsele generatoare de datorie (gen Murabaha), în contrast cu produsele
bancare pe bază de parteneriat, Ismail Aminuddin spunea:
”Este interesant de menţionat că unele bănci islamice
încearcă să imite produse oferite de băncile convenţionale. Eu cred că în
eforturile lor de a fi inovatoare, acestea riscă să creeze un fel Riba ascunsă,
în loc de unul care să respecte normele Şariei. Parerea mea este că în loc să
evolueze prin aşa-zisa ”inovare a produselor”, băncile riscă să involueze. Noi
trebuie să evoluăm prin îmbunătăţirea Muşaraka ca produs bancar, în loc să ne
bazăm prea mult pe produsele generatoare de datorie. Muşaraka dacă este bine
implementată, oferă mai multă siguranţă decât un produs generator de datorie.”
Musawamah
Această tranzacţie este asemănătoare cu Murabaha, singura
diferenţă este că că între cumpărător şi bancă se negociază preţul, iar banca
nu este obligată să divulge preţul pe care aceasta l-a plătit vânzătorului
pentru achiziţionarea bunului. După cum se observă, în cazul acestei tranzacţii,
funcţionarul bancar are mai multă libertate. Funcţionarul negociază preţul atât
cu vânzătorul, cât şi cu cel care
cumpără, iar funcţionarul nu este nevoit să divulge nici vânzătorului şi nici
cumpărătorului preţurile pe care reuşeşte să le negocieze. Din acest motiv, în
cazul Musawamah şansele sunt mai mari ca funcţionarul bancar să fie tentat de
corupţie, spre deosebire de Murabaha unde funcţionarul este mai uşor de
verificat, deoarece în cazul Murabaha el trebuie să spună cu exactitate
cumpărătorului atât preţul plătit la vânzător, cât şi profitul care-i revine
băncii. Deci, Musawanah se foloseşte mai mult pentru tranzacţii mari (achiziţii
de avioane, vapoare etc), acolo unde deciziile se iau doar la nivel managerial
înalt şi unde managerii de top negociază direct cu cel care cumpără. De obicei
băncile islamice preferă Musawamah atunci când ştiu că pot obţine de la
vânzător anumite reduceri pe care cumpărătorul nu le-ar primi dacă ar încerca
să cumpere direct de la vânzător.
În schema următoare sunt reprezentaţi paşii tranzacţiei
Musawanah. Menţionăm încă o dată că sunt exact aceeaşi paşi şi aceleaşi condiţii
ca în cazul Murabaha, singura excepţie este că în cazul Musawamah banca nu este
obligată să spună cumpărătorului preţul pe care l-a plătit vânzătorului şi nici
profitul care-i reiese în urma tranzacţiei.
