Murabaha si Musawamah

 Murabaha

Cuvântul Murabaha îşi are originea în cuvântul arăbesc ”rabh”, care înseamnă profit. Denumirea completă ar fi ”Bai al-Murabaha”, în traducere mot-a-mot ”vânzare profitabilă” sau mai bine spus ”vânzare la un preţ mai mare”. Deci Murabaha este, la bază, o tranzacţie comercială folosită de băncile islamice. Mai precis, banca cumpără un bun de la o terţă parte la cererea cumpărătorului, iar apoi vinde bunul cumpărătorului la un preţ mai mare, urmând ca acesta din urmă să plăteacă mai târziu (integral sau în rate). În această tranzacţie cumpărătorul ştie cu exactitate preţul bunului de la vânzător şi acceptă să plătească băncii un preţ mai mare (preţul de vânzare + profitul băncii), urmând ca plata către bancă să fie făcută ulterior de către cumpărător.

     Murabaha este o tranzacţie între 3 părţi: vânzătorul, cumpărătorul şi banca. Etapele acestei tranzacţii sunt următoarele:

1

Cumpărătorul vrea să achiziţioneze un bun de la un vânzător. Deoarece nu are suficienţi bani, cumpărătorul merge la bancă şi cere băncii să cumpere acel bun. Apoi cumpărătorul face ”Promisiunea de cumpărare”, în care se angajează să cumpere acel bun de la bancă. Sunt multe controverse dacă această ”Promisiune de cumpărare” este executorie în cazul în care cumpărătorul nu se ţine de promisiune. În acest caz poate cea mai pragmatică opinie este cea emisă de anumiţi savanţi din şcoala Maliki. Aceştia consideră că instanţele ar trebui să execute doar în cazurile în care cumpărătorul a adus daune băncii determinând-o să facă anumite cheltuieli sau să presteze anumite servicii pe baza promisiunii făcute de cumpărător.

2

Banca desemnează o persoană care să ia în posesie bunul pe numele ei. Acea persoană poate fi:

 

a)

Un angajat al băncii care să ia bunul de la vânzător. Această variantă este ideală, însă este greu de pus în practică deoarece ar crea probleme manageriale şi ar putea să deschidă calea spre corupţie.

 

b)

Se face un contract de împuternicire între bancă şi o terţă persoană,  împuternicită de bancă să ia bunul de la vânzător.

 

c)

Se face un contract de împuternicire între bancă şi cumpărător. Cumpărătorul este doar împuternicit de bancă să ia bunul de la vânzător. În acestă etapă, deşi bunul este ridicat de cumpărător, totuşi bunul trebuie trecut în proprietatea băncii, iar plata trebuie făcută de bancă direct la vânzător. Dacă această etapă nu este tratată cu cea mai mare atenţie, atunci e foarte probabil ca tranzacţia să încalce normele Şariei, devenind un produs bancar incompatibil cu ceea ce trebuie să ofere o bancă islamică.

3

Persoana împuternicită de bancă ia bunul de la vânzător.

4

Banca face plata direct la vânzător.

5

Cumpărătorul semnează cu banca contractul de Mudaraba. Cumpărătorul se angajează să plătească băncii o sumă mai mare decât a costat bunul la vânzător. Suma pe care cumpărătorul urmează să o plătească băncii (preţul de achiziţie de la vânzător+ profitul băncii) se stabileşte de comun acord între bancă şi cumpărător.

6

Cumpărătorul face ulterior plata către bancă, fără reduceri sau adaosuri la contractul de Mudaraba semnat deja cu banca.

Este important de menţionat că Murabaha, nu se poate face în cazul valutelor, aurului şi argintului. Acestea intră sub incidenţa unui alt tip de tranzacţie comercială numită Bai as-Sarf. După cum s-a menţionat în capitolul anterior, tranzacţiile valutare trebuie făcute pe loc, nepermiţându-se amânări ale plăţii. Orice amânare ar implica Riba al-Fadl. Se pare că 70% din fondurile de finanţare islamice sunt folosite pentru tranzacţii Murabaha pe termen scurt. Din nefericire acesta este un procent foarte mare, iar finanţele islamice nu-şi vor atinge niciodată scopul atât timp cât nu vor încerca să facă parteneriatele (Mudaraba şi Muşaraka) principalul lor obiectiv. Referitor la produsele generatoare de datorie (gen Murabaha), în contrast cu produsele bancare pe bază de parteneriat, Ismail Aminuddin spunea:

”Este interesant de menţionat că unele bănci islamice încearcă să imite produse oferite de băncile convenţionale. Eu cred că în eforturile lor de a fi inovatoare, acestea riscă să creeze un fel Riba ascunsă, în loc de unul care să respecte normele Şariei. Parerea mea este că în loc să evolueze prin aşa-zisa ”inovare a produselor”, băncile riscă să involueze. Noi trebuie să evoluăm prin îmbunătăţirea Muşaraka ca produs bancar, în loc să ne bazăm prea mult pe produsele generatoare de datorie. Muşaraka dacă este bine implementată, oferă mai multă siguranţă decât un produs generator de datorie.”

Musawamah

Această tranzacţie este asemănătoare cu Murabaha, singura diferenţă este că că între cumpărător şi bancă se negociază preţul, iar banca nu este obligată să divulge preţul pe care aceasta l-a plătit vânzătorului pentru achiziţionarea bunului. După cum se observă, în cazul acestei tranzacţii, funcţionarul bancar are mai multă libertate. Funcţionarul negociază preţul atât cu vânzătorul,  cât şi cu cel care cumpără, iar funcţionarul nu este nevoit să divulge nici vânzătorului şi nici cumpărătorului preţurile pe care reuşeşte să le negocieze. Din acest motiv, în cazul Musawamah şansele sunt mai mari ca funcţionarul bancar să fie tentat de corupţie, spre deosebire de Murabaha unde funcţionarul este mai uşor de verificat, deoarece în cazul Murabaha el trebuie să spună cu exactitate cumpărătorului atât preţul plătit la vânzător, cât şi profitul care-i revine băncii. Deci, Musawanah se foloseşte mai mult pentru tranzacţii mari (achiziţii de avioane, vapoare etc), acolo unde deciziile se iau doar la nivel managerial înalt şi unde managerii de top negociază direct cu cel care cumpără. De obicei băncile islamice preferă Musawamah atunci când ştiu că pot obţine de la vânzător anumite reduceri pe care cumpărătorul nu le-ar primi dacă ar încerca să cumpere direct de la vânzător.

În schema următoare sunt reprezentaţi paşii tranzacţiei Musawanah. Menţionăm încă o dată că sunt exact aceeaşi paşi şi aceleaşi condiţii ca în cazul Murabaha, singura excepţie este că în cazul Musawamah banca nu este obligată să spună cumpărătorului preţul pe care l-a plătit vânzătorului şi nici profitul care-i reiese în urma tranzacţiei.